Cercetătorii de la o clinică din Cleveland au realizat, în premieră, un braț bionic ce le permite celor care îl poartă să gândească, să se comporte și să funcționeze ca o persoană care nu a suferit niciodată o amputare.
Echipa formată din oameni de știință din mai multe țări de pe glob a dezvoltat un sistem bionic ce combină trei funcții importante - controlul motor intuitiv, simțul tactil și sentimentul natural de a deschide și de a închide palma.
„Am modificat o proteză standard aplicându-i acest sistem bionic complex care le permite celor ce îl poartă să-și miște brațul protetic mult mai intuitiv și să experimenteze senzațiile tactile și de mișcare în același timp”, au transmis cercetătorii. „Aceste inovații reprezintă un pas foarte important spre dorința de a le reda oamenilor care au suferit amputări sentimentul de restaurare naturală a funcționării membrelor”.
Sistemul este primul realizat vreodată care testează toate cele trei funcții senzoriale și motorii și le integrează într-o interfață neurală prin care ele sunt transmise către proteză. Aceasta le permite pacienților să trimită impulsuri nervoase de la creier direct către proteză atunci când vor să-și folosească brațul și, de asemenea, să primească informațiile fizice venite dinspre mediu și să le transmită înapoi către creier, prin intermediul nervilor.
Feedback-ul bidirecțional al brațului artificial și controlul pe care l-au experimentat pacienții participanți la test sunt similare ca grad de acuratețe cu cele ale oamenilor fără dizabilități.
„Cu noul braț bionic oamenii se comportă de parcă ar avea mâna lor naturală. În mod normal, aceste comportamente cerebrale sunt foarte diferite de la o persoană care are un braț normal la una care se descurcă folosind o proteză bionică”, au mai precizat specialiștii.
Purtând noua proteză, participanții au realizat sarcini zilnice de bază care necesită folosirea mâinii și astfel oamenii de știință au putut compara performanța cu cea a oamenilor care au membrele lor naturale. Astfel, au putut studia strategiile cerebrale și comportamentale ale oamenilor și s-a dovedit că aceștia au început rapid să facă abstracție de proteză și să se descurce la fel ca oamenii care au ambele brațe.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: