Un cercetător în domeniul climatic de la Universitatea Tohoku din Japonia a făcut calculele și nu crede că următorul eveniment de extincție în masă va fi la fel ca cele cinci care l-au precedat. 

În mai multe rânduri, în ultimele 540 de milioane de ani, Pământul a pierdut majoritatea speciilor sale într-un interval de timp geologic relativ scurt.

Aceste evenimente sunt cunoscute sub numele de extincții în masă și, de multe ori, urmează îndeaproape schimbărilor climatice, fie că este vorba de o încălzire extremă sau de o răcire extremă, declanșate de asteroizi sau de activitatea vulcanică.

Atunci când Kunio Kaiho a încercat să cuantifice stabilitatea temperaturii medii de la suprafața Pământului și a biodiversității planetei, el a descoperit un efect în mare măsură liniar. Cu cât este mai mare schimbarea de temperatură, cu atât mai mare este amploarea extincției.

În cazul evenimentelor de răcire globală, cele mai mari extincții în masă au avut loc atunci când temperaturile au scăzut cu aproximativ 7°C. Însă, în cazul evenimentelor de încălzire globală, Kaiho a constatat că cele mai mari extincții în masă au avut loc la o încălzire de aproximativ 9°C.

Adică mult mai mare decât estimările anterioare, care sugerează că o temperatură de 5,2°C ar duce la o extincție în masă majoră a mediului marin, la fel ca în cazul celor cinci mari extincții anterioare.

Pentru a pune acest lucru în perspectivă, până la sfârșitul secolului, încălzirea globală va determina creșterea temperaturilor la suprafață cu până la 4,4°C. „Încălzirea globală de 9°C nu va apărea în Antropocen cel puțin până în anul 2500, în cel mai rău scenariu", arată Kaiho.

Cercetătorul nu neagă faptul că multe extincții pe uscat și în mare au loc deja din cauza schimbărilor climatice, doar că nu se așteaptă la aceeași proporție de pierderi ca înainte.

Cu toate acestea, nu doar gradul de schimbare climatică este cel care pune speciile în pericol. Viteza cu care se produce este de o importanță vitală.

Cel mai mare eveniment de extincție în masă de pe Pământ a dus la dispariția a 95% din speciile cunoscute la momentul respectiv și a avut loc într-o perioadă de 60.000 de ani, în urmă cu aproximativ 250 de milioane de ani.

Poate că mai multe specii vor dispărea în cel de-al șaselea eveniment de extincție de pe Pământ nu pentru că amploarea încălzirii este atât de mare, ci pentru că schimbările s-au produs atât de repede încât multe specii nu s-au putut adapta.
Indiferent de modul în care oamenii de știință interpretează datele, este clar că multe specii sunt condamnate dacă nu reușim să oprim schimbările climatice. Procentul exact al pierderilor și momentul în care acestea se vor produce se vor vedea mult mai târziu. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: 

Share articol: