Atunci când vine vorba despre exerciții fizice, nu există un număr magic, dar asta nu înseamnă că numerele nu sunt importante în acest domeniu.
Cât despre mersul pe jos, cifra la care ne raportăm în general este 10.000 - ca fiind numărul zilnic pe care trebuie să-l parcurgem pentru a rămâne sănătoși. Există și o serie de dovezi care susțin acest lucru, precum studii realizate în ultimii ani ce arată că, pe măsură ce mergem mai mult riscul de deces prematur scade.
Totuși, cercetătorii continuă să facă noi descoperiri, iar într-una dintre cele mai noi cercetări o echipă de la Uniersitatea din Massachusetts a urmărit o cohortă de peste 2.000 de oameni din mai multe orașe americane, pentru a genera noi concluzii. Grupul cu vârsta media de 45 de ani a purtat accelerometre prin care le-a fost contorizat numărul zilnic de pași și intensitatea în timpul mersului.
Experimentul a început în 2005, iar participanții au fost monitorizați la intervale regulate până în 2018. Natura observațională a studiului ne poate oferi câteva concluzii referitoare la felul în legăturile care există între nivelul de activitate fizică și sănătatea participanților la cercetare.
Astfel, cercetătorii au concluzionat că oamenii care au mers cel puțin 7000 de pași pe zi au avut un risc de deces prematur cu 50 - 70% mai mic. Creșterea numărului zilnic de pași la oamenii mai puțin activi ar putea oferi o protecție majoră împotriva evoluției gradului de mortalitate, dar după un anumit prag se pare, totuși, că numărul suplimentar de pași nu a avut efecte benefice majore. „Peste 10.000 de pași pe zi nu e un număr asociat cu reduceri mai mari ale riscului de mortalitate”, au spus specialiștii.
Se pare, deci, că putem discuta despre un nou prag care are influență asupra sănătății noastre, cel de 7.000 de pași, care pare ceva mai ușor de atins. „7.000 de pași ar putea fi un scop grozav pentru indivizii care nu sunt suficient de activi încât să ajungă la acest număr”.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:.