Nu este pentru prima dată când oamenii de știință își pun o asemenea întrebare, iar rezolvarea ar putea sta în rescrierea modelului cosmologic cunoscut. 

Răspunsul la această întrebare care ar putea părea absolut imposibil de determinat conturează două viziuni diferite ale cercetătorilor. Iar dacă măsurătorile mai precise nu reușesc să rezolve aceste discrepanțe, fizicienii ar putea fi nevoiți să revizuiască modelul standard al cosmologiei, adică cea mai bună descriere după care omenirea se ghidează în prezent pentru a înțelege misterele universului.

Cea mai nouă dilemă a fost denumită „tensiunea sigma-opt” și se referă la măsurarea densității materiei din univers și la felul în care aceasta se instituie în formațiuni inegale, mai degrabă decât să fie distribuită uniform. Rezultatul acestei operațiuni se măsoară printr-o constantă numită sigma-opt, iar pentru a calcula valoarea ei, cercetătorii au comparat procesul cu cel în care lumina galaxiilor îndepărtate este împinsă în mod neuniform prin telescoapele oamenilor de știință, din cauza forței gravitaționale exercitate de materia care există între galaxii și Terra.

Astronauții au folosit acest reper pentru a estima cantitatea și distribuția materiei cosmice, inclusiv a materiei negre, comparativ cu celelalte corpuri cerești și cu felul în care își schimbă forma atunci când interacționează unele cu altele. Pe scurt, au încercat să măsoare densitatea materiei cosmice.

Pentru asta, echipa a utilizat imagini de înaltă rezoluție, captate pe nouă lungimi de undă distincte – patru optice și două cu infraroșu. Astfel, observațiile pentru aproximativ 15 milioane de galaxii au fost colectate de European Southern Observatory, folosind două telescoape de la Paranal Observatory din Chile. Utilizând aceste date, cercetătorii au încercat să estimeze valoarea sigma-opt.

Folosind modelul cosmologic standard, care arată că Universul este alcătuit din aproximativ 5% materie ordinară, 27% materie neagră și 68% energie neagră, astronomii au încercat să extrapoleze totul la cei 23 miliarde de ani de evoluție cosmică, pentru a aflat valoarea constantei. Aici apar cele mai mari diferențe de opinie, întrucât echipa condusă de renumitul cercetător Hildebrandt a ajuns la un număr de 0,74, în vreme ce un alt grup coordonat de astronomul Planck a stabilit că valoarea sigma-opt este 0,81. Diferența ar putea fi dată fie de natura fluctuantă a materiei, fie de o eroare sistemică în calculele echipelor. În ultimul caz, odată cu identificarea greșelii de sistem, divergențele ar putea dispărea.

Totuși, nu la fel s-a întâmplat și în cazul tensiunii Hubble, ale cărei discrepanțe de valoare estimată au crescut odată cu perfectarea metodelor de măsurare. În acest caz și, poate, în altele care vor urma, cercetătorii vor trebui să regândească felul în care aplică legile fizicii.