O echipa de cercetatori a aflat care este durata maxima de viata a unui om, dincolo de care nimeni nu poate trece.

Cercetatorii Xiao Dong, Brandon Milholland si Jan Vijg au realizat un studiu amplu, ca sa afle varsta limita, dincolo de care niciun om nu poate supravietui.

Ei au analizat date demografice din 41 de tari de pe tot globul, ca sa inteleaga factorii care influenteaza longevitatea la unele popoare, scrie Business Insider.

In ultimul secol, speranta de viata a oamenilor a crescut foarte mult, datorita progresului medicinei. Totusi, in prezent aceasta nu mai creste. Cel mai longeviv om din lume, despre care stim oficial, a fost frantuzoaica Jeanne Calment, care a murit la varsta de 122 de ani.

Cercetatorii au vrut sa afle daca exista o varsta maxima, o limita dincolo de care organismul uman nu mai poate rezista. Aceasta varsta este 125 de ani, conform studiului publicat de cei trei. Indiferent de gene si de stilul sanatos de viata, aceasta pare sa fie speranta maxima de viata a unui om.

Ei declara ca moartea de batranete nu survine din cauza unor boli, ci in urma proceselor naturale, iminente, de degradare pe care le sufera trupul. Iar daca de boli ne putem feri si ne putem trata, aceasta degenerare este imposibil de oprit. De aceea, expertii cred ca indiferent daca vom gasi leacul pentru unele boli acum incurabile, oamenii nu vor putea trai mai mult de 125 de ani.
 

Share articol: