Cercetătorii au ajuns la o concluzie alarmantă privind poluarea aerului în lunile de vară.

La nivel european, cele mai poluate regiuni sunt cele de coastă, unde se află stațiunile litorale. Studiul a fost realizat de compania Airly și se bazează de datele colectate de senzori care analizează calitatea aerului respirat.

Mai exact, în cadrul acestui studiu a fost monitorizat nivelul de particule toxice PM și de dioxid de azot din orașele europene. Dioxidul de azot, în contact cu razele UV, dă naștere la ozon (O3), un gaz care poate afecta plămânii și ia forma cunoscutului smog.

Cercetătorii au observat că zonele de coastă au cel mai poluat aer, iar problemele cele mai mari sunt în Insulele Canare, în Sardinia, Malta, dar și în stațiunile litorale din sudul Spaniei (Andalusia), scrie Daily Mail.

În mod surprinzător, cel mai pur aer este în zona coastelor Scoției, care ar putea atrage astfel mai mulți turiști dornici de vacanță la mare, dar de aer cu adevărat curat.

Stațiunile litorale foarte poluate sunt cele în care traficul auto este intens, dar unde există și zone industrializate.

 

Litoralul Mării Negre se află de asemenea pe lista regiunilor poluate, dar la un nivel mediu.

Poluarea cu particule microscopice PM este mai redusă vara, pentru că în aceste luni consumul de combustibil este mai mic, nefiind necesară încălzirea locuințelor.

De asemenea, aerul este mai curat în zonele de coastă decât pe continent, datorită brizei mării și rafalelor mai puternice de vânt.

Printre cele mai poluate orașe europene se numără, potrivit studiului Airly, Londra, Atena, Cracovia, Paris, Roma, Milano și Madrid.
 


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus:

 

Share articol: