Gadgeturile inteligente, cum este telefonul mobil, pot contribuit la răspândirea unei epidemii precum cea de coronavirus, fără ca noi să ne dăm seama de pericol.
Un virus poate supraviețui mult timp pe o suprafață dură cum este ecranul telefonului, astfel încât un smartphone se poate transforma într-un mijloc de răspândire a bolii.
Potrivit experților, coronavirusul trăiește chiar și o săptămână pe telefon și poate ajunge aici foarte ușor, din stropi de salivă sau strănut.
În acest fel, un telefon, o tabletă sau un laptop se transformă, fără ca noi să ne dăm seama, într-un adevărat Vas Petri, pe care se vor înmulți bacteriile și virusurile.
De aceea, mai ales în perioada unor epidemii, este bine să dezinfectăm aceste dispozitive cel puțin de două ori pe zi, cu șervețele speciale, care conțin alcool.
„Chiar dacă te speli bine pe mâini, dacă atingi după aceea un telefon murdar și apoi duci mâna la față, te poți infecta foarte repede”, a declarat profesorul William Keevil, de la Universitatea din Southampton, citat de Daily Mail.
Potrivit acestuia, cele mai bune măsuri de protecție împotriva coronavirusului sunt spălarea frecventă pe mâini și dezinfectarea dispozitivelor folosite și a obiectelor cu care intrăm în contact.