În prezent știm despre 5.502 de planete care se află dincolo de sistemul solar, dar am găsit doar cea mai mică parte dintre astrele despre care astronomii cred că se află în altă parte a universului.
Spațiul este uluitor de mare. Numai galaxia noastră are aproximativ 100 de miliarde de stele, iar în Univers ar putea exista trilioane de galaxii. Dar știm noi, oare, câte planete există, de fapt, în Univers?
Astronomii au descoperit 5.502 planete în jurul altor stele (cunoscute ca exoplanete) în Calea Lactee. Alături de cele opt din sistemul nostru solar, avem un total de 5.510 planete cunoscute, toate situate în propria noastră galaxie. Numărarea planetelor este totuși o sarcină foarte grea, iar astronomii sunt siguri că există multe altele pe care nu le-am găsit încă.
„Chiar dacă în prezent știm doar de existența a aproximativ 5.000 de planete, putem estima că există aproximativ o planetă pentru fiecare stea”, a declarat Mark Popinchalk, astronom la Muzeul American de Istorie Naturală din New York, pentru Live Science. „Galaxia noastră are 100 de miliarde de stele și, probabil, tot atâtea planete. Nu putem da un număr exact."
Astronomii estimează că fiecare stea are aproximativ o planetă corespondentă. Pentru a determina un sistem, oamenii de știință au folosit câteva tehnici diferite pentru a căuta exoplanete, inclusiv telescopul spațial Kepler și metoda vitezei radiale care a dus la descoperirea lui 51 Pegasi b și a căștigat premiul Nobel.
„Dacă galaxia noastră are aproximativ 100 de miliarde de planete și există un trilion de alte galaxii, iar fiecare dintre ele are probabil tot atâtea planete, le putem înmulți împreună pentru a obține 100 de sextilioane de planete în univers”, a spus Popinchalk. (adică un 1 urmat de 23 de zerouri.)
Cu un număr atât de mare de planete, oamenii de știință susțin adesea că trebuie să existe cel puțin încă una care să găzduiască viață undeva în univers. Astronomii încă nu știu, totuși, cât de rară este viața – și condițiile necesare pentru ca aceasta să apară – de fapt. „Va trebui să așteptăm cel puțin câteva decenii pentru ca următoarea generație de telescoape spațiale mari concentrate pe exoplanete să înceapă să caute viața în altă parte a galaxiei”, a spus Brande.
__________________________________________________________________________________________________