După ce a fost împușcat în cap, un soldat din Războiul Civil Spaniol s-a trezit și a descoperit o lume complet „întoarsă pe dos”. La propriu.
Potrivit unui nou raport despre acest caz istoric, publicat la 1 aprilie în revista Neurologia, atunci când medicii l-au examinat pe soldatul spaniol în vârstă de 25 de ani, cunoscut sub numele de pacientul M, au găsit răni directe în locul în care glonțul a intrat și a ieșit din craniul său. Aceste răni nu au necesitat intervenție chirurgicală.
Cu toate acestea, în momentul în care soldatul a ieșit din starea de inconștiență, lucrurile s-au schimbat complet.
Dr. Justo Gonzalo Rodríguez-Leal, un neurolog care a lucrat ca medic consultant la Spitalul Militar Godella din Valencia, Spania, a documentat inițial cazul ciudat al pacientului M. El examinase anterior pacienți cu leziuni cerebrale pentru a înțelege mai bine organizarea funcțională a creierului.
În notele sale traduse, Gonzalo a scris: „După ce și-a revenit din această stare, [pacientul M] și-a dat seama că aproape își pierduse vederea. [El a spus]: „Observam ceva cu ochiul drept, dar nimic cu ochiul stâng".
Pacientul M a observat, de asemenea, persoane și obiecte care apăreau în partea opusă a câmpului său vizual, în loc de locul în care se aflau de fapt. Această inversare ciudată s-a transpus și la zgomote și la atingeri. El putea citi numere și litere atât înainte cât și înapoi cu ușurință și adesea vedea lucruri în trei exemplare și în culori care păreau separate de obiectele cărora le erau atribuite, potrivit raportului de caz.
De asemenea, lui Gonzalo i s-a părut ciudat faptul că „M se uita la ceasul de mână din orice direcție pentru a verifica ora", potrivit unui articol din ziarul spaniol El País.
Medicul a fost deosebit de intrigat de modul în care bărbatul putea „să citească ziarul fluent și cu aceeași ușurință în poziție normală, dar și cu capul în jos", după cum se arată în cartea sa în două volume numită Brain Dynamics.
„[M] își descoperise anomaliile ciudate atunci când, de exemplu, vedea oameni lucrând cu capul în jos pe o schelă", a scris el. În general, tulburările au trecut complet sau aproape complet neobservate atât de pacientul M, cât și de alți pacienți care au suferit leziuni similare, a observat Gonzalo. Mai târziu, când pacienții le-au descoperit, nu au părut să se îngrijoreze, ci le-au considerat mai degrabă ca fiind ceva temporar care nu le afectează sau compromite viața de zi cu zi, a scris el.
Medicul Gonzalo a continuat să-l studieze pe pacientul M timp de decenii întregi, creându-și în acest proces teoria sa proprie despre dinamica creierului. Cu toate acestea, pe atunci, domeniul neurologiei rămăsese blocat în trecut și nu era receptiv la noile idei ale lui Gonzalo.
Studiind pacientul M, dar și alte sute de alți pacienți cu leziuni cerebrale, Gonzalo a sugerat că simptomele leziunilor cerebrale depind de „magnitudinea și poziția" leziunii, sau a localizării leziunii în cadrul organului.
Fără tratament, pacientul M și-a trăit restul vieții în această percepție alternativă, până la moartea sa la sfârșitul anilor 1990, potrivit El País.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: