A dormi suficient este o parte vitală pentru a rămâne în formă și sănătos, motiv pentru care oamenii de știință caută în permanență modalități de a se asigura că tot mai multe persoane sunt conștiente de acest lucru.
Acum, un nou studiu din India sugerează că orele suplimentare petrecute în pat nu aduc beneficii, dacă nu există, de asemenea, o creștere a calității somnului.
Cercetarea, care a implicat 452 de oameni din familii cu venituri mici, a constatat și că un pui de somn de după-amiază a fost mai benefic decât o oră suplimentară de somn peste noapte.
Măsurătorile au fost făcute folosind senzori de mișcare mici, purtabili, care sunt capabili să monitorizeze ciclurile de somn, senzori care devin din ce în ce mai populari în cercetările științifice. Aceștia pot face citiri pe măsură ce oamenii dorm în propriile case, fără a fi nevoie de echipamente suplimentare sau configurații complicate.
Prin furnizarea de informații, dar și prin îmbunătățiri aduse mediului de somn acasă, cercetătorii au reușit să-i facă pe oameni să doarmă aproape o jumătate de oră în plus în fiecare noapte, în medie - dar beneficiile așteptate pentru sănătate nu au urmat.
Numărul de ore lucrate în medie a scăzut și - probabil pentru că mai mult timp în pat a însemnat mai puțin timp pentru a lucra.
Este important să subliniem și celelalte condiții ale studiului. Cei implicați au avut în medie doar 5,5 ore de somn de la opt ore în pat pe noapte, înainte ca cercetătorii să poată să crească timpul de somn.
Până la sfârșitul lunii de experimente, subiecții petreceau încă 38 de minute pe noapte în pat, ceea ce echivalează cu 27 de minute suplimentare pe noapte de somn efectiv.
De fapt, indicatorul esențial este eficiența scăzută a somnului, care pare să prevină instalarea tipului de somn mai profund care poate fi atât de avantajos pentru sănătatea generală. O mulțime de cercetări anterioare au evidențiat consecințele lipsei unui somn de calitate suficient în fiecare noapte, inclusiv un risc crescut de demență.
Jumătate dintre participanți au fost, de asemenea, încurajați să doarmă timp de o jumătate de oră în timpul zilei, iar acest lucru a dus la câteva rezultate pozitive: s-au observat îmbunătățiri ale productivității, funcției cognitive și bunăstării psihologice.
Încă o dată, însă, timpul de lucru a scăzut - participanții nu au vrut sau nu au reușit să recupereze timpul petrecut la somn, chiar dacă au fost mai productivi
Cercetătorii spun că avem nevoie de mai multe studii de acest gen în țările în curs de dezvoltare, mai degrabă decât în laboratoarele de somn din țările mai bogate. Studiile viitoare s-ar putea concentra mai degrabă pe calitatea somnului decât pe durata somnului, sugerează echipa de cercetare, în timp ce factorii psihologici - precum stresul și îngrijorarea cu care se confruntă adesea familiile cu venituri mai mici - ar putea fi, de asemenea, luați în considerare.
___________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: