Aceasta lucrare i-ar fi putut aduce savantului Premiul Nobel.
O teorie care explica modul in care ar putea descoperi omenirea universuri paralele si o predictie privind sfarsitului lumii au fost finalizate de Stephen Hawking cu putin timp inainte de moarte, scrie publicatia The Independent. Aceasta lucrare i-ar fi putut aduce savantului premiul Nobel.
Renumitul fizician teoretician a lucrat pana la moartea sa, saptamana trecuta, la lucrarea sa finala - "A Smooth Exit from Eternal Inflation" - care este in prezent analizata de o revista stiintifica de prim-plan. In aceasta, Hawking prezice ca universul va inceta in cele din urma sa existe, cand stelele vor ramane fara energie.
Hawking a mai teoretizat in lucrarea sa finala ca oamenii de stiinta ar putea descoperi universuri alternative lansand sonde de pe nave spatiale, ceea ce le va permite oamenilor sa inteleaga chiar mai bine propriul univers, locul nostru in cosmos si ce altceva mai exista acolo.
Lucrarea finala a lui Hawking a fost realizata impreuna cu profesorul Thomas Hertog, de la universitatea KU Leuven, din Belgia.
"El a fost deseori nominalizat pentru premiul Nobel si ar fi trebuit sa-l castige", a declarat profesorul Hertog pentru Sunday Times, adaugand ca Hawking ar fi putut castiga prestigiosul premiu pentru munca sa la ultima lucrare. "Ar fi castigat premiul Nobel", a spus profesorul Hertog.
Hawking a murit saptamana trecuta, in locuinta sa din Cambridge, la varsta de 76 de ani, dupa ce a suferit din 1964 de scleroza amiotrofica laterala (ALS) sau boala Lou Gehrig, fiind imobilizat timp de decenii intr-un scaun cu rotile.
Boala l-a facut sa se bazeze pe oameni sau tehnologie pentru orice lucru din viata sa, inclusiv alimentatie, imbracat sau chiar vorbit.
Pentru a comunica cu ceilalti, Hawking folosea un sintetizator de voce care ii permitea sa se exprime cu o voce computerizata cu accent american.
El a fost poate cel mai bine cunoscut pentru lucrarea sa "A Brief History of Time". Publicata in 1988, aceasta a fost vanduta in peste zece milioane de exemplare.
Sursa: Agerpres