Pământul a oferit câteva surprize în ultima vreme, oamenii de știință descoperind că nucleul interior al planetei noastre este de fapt o sferă texturată care, din când în când, se oprește din rotație și se deplasează în sens invers.

Însă interiorul Lunii este mult mai misterios. Sub mantaua sa se află, teoretic, ceea ce oamenii de știință cred că este un strat parțial topit, unde ar putea exista indicii despre formarea satelitului natural al Terrei. Potrivit unui nou studiu, însă, s-ar putea să nu existe niciun strat de materie lichidă, până la urmă.

În cazul în care datele viitoare vor confirma noul model realizat de cercetători din Germania, Republica Cehă și SUA, mantaua lunară ar putea fi solidă pe întreaga sa suprafață, fără un strat de material topit, așa cum susțin în prezent oamenii de știință.

În funcție de interpretarea corectă a interiorului lunar, descoperirile viitoare ar putea fie să anuleze, fie să reafirme înțelegerea noastră despre straturile interioare ale Lunii și modul în care acestea s-au format.

În acest stadiu, atât un interior lichid, cât și o secțiune mediană solidă sunt încă luate în calcul, pe baza datelor geologice limitate de care dispunem. Sunt necesare mai multe mostre lunare pentru a rezolva acest mister, spun cercetătorii din spatele acestui ultim studiu.

Michaela Walterová, om de știință la Centrul Aerospațial German din Berlin, și colegii săi au încercat să consolideze înțelegerea noastră cu privire la interiorul Lunii pe baza datelor existente, a teoriilor dominante și a câtorva idei noi. Ei au comparat două modele diferite ale interiorului lunar pentru a vedea care dintre ele explică în mod realist măsurătorile pe care le avem despre forma și mișcarea Lunii.

Satelitul natural înconjoară Pământul la o distanță medie de 384.400 de kilometri. De acolo, ea are efecte semnificative asupra Pământului, influențând mareele din oceanele și atmosfera noastră. Aceste efecte ale mareelor depind în mare măsură de densitatea, vâscozitatea și rigiditatea interiorului Lunii. Dar atracția gravitațională merge în ambele sensuri, iar Luna se deformează periodic.

Studiind aceste cicluri ritmice și măsurând forma și mișcarea precisă a Lunii cu ajutorul laserului lunar, oamenii de știință pot deduce cum ar putea fi interiorul acesteia. Două scenarii par probabile.

„Conform primului, interiorul lunar este fierbinte și o mică parte din el s-ar fi putut topi, formând un strat gros de material îngropat la peste 1.000 de kilometri adâncime sub suprafața lunară", scriu Walterová și colegii lor în lucrarea publicată. Acest model a apărut în momentul în care geologii au încercat să reconcilieze măsurătorile ciudate colectate de la un set de stații seismice lunare desfășurate de misiunile Apollo și care au funcționat între 1972 și 1977.

Combinate cu alte date seismologice privind efectele mareelor asupra Lunii, ei au considerat că cea mai bună modalitate de a explica observațiile lor era un strat vâscos, parțial topit, la granița nucleu-manta a Lunii. Acest strat topit, au gândit ei, ar putea disipa energia mareelor și undele seismice într-un mod care să se potrivească cu modelele periodice din date.

Însă rezultatele noii analize a lui Walterová și a colegilor sugerează că este posibilă o altă explicație. „Conform celui de-al doilea scenariu, nu există un astfel de strat lichid, iar deformarea măsurată a Lunii poate fi explicată prin comportamentul rocilor solide la temperaturi relativ scăzute", explică cercetătorii.

Cu toate acestea, cele două posibilități „nu pot fi separate una de cealaltă" cu ajutorul datelor existente. Așadar, va trebui să așteptăm să vedem ce rezultate vor avea eventualele explorări lunare viitoare, dacă vor primi undă verde.

__________________________________________________________________________________________________