Marea Pata Rosie de pe Jupiter este de fapt o furtuna uriasa, care dureaza de sute de ani.
Un cercetator de la NASA declara ca Marea Pata Rosie, simbolul planetei Jupiter si cea mai puternica furtuna din sistemul nostru solar, ar putea sa dispara in urmatorii ani.
Nu stim exact cand a inceput aceasta furtuna uriasa, dar in anul 1800, cand a fost observata pentru prima data, avea un diametru de 56.000 km, adica putea include in interiorul ei patru planete de dimensiunea Terrei.
Se intampla insa ceva ciudat cu Marea Pata Rosie. In ultimii ani, dimensiunea ei s-a redus considerabil, iar acum este de doar 1,3 ori mai mare ca Pamantul (are aproximativ 16.000 km in diametru - vezi ilustratia de mai jos), spune Glenn Orton, cercetator in cadrul misiunii Juno de la NASA.
Astfel, peste doar 10 sau 20 de ani, pata ar putea sa dispara complet, pentru ca furtuna se va opri.
Astronomii cred ca uriasa furtuna dureaza de aproximativ 350 de ani, fiind intretinuta de prezenta a doua mase de aer care se misca in directii opuse si de atmosfera extrem de densa a lui Jupiter.
Cea mai detaliata fotografie cu Marea Pata Rosie a fost realizata in iulie 2017, de sonda spatiala Juno.