A treia cea mai frecventă cauză care provoacă decesul oamenilor, la nivel global, pare să fie deseori trecută cu vederea.
Rezistența la antibiotice este privită drept „o problemă a viitorului”, dar un nou studiu demonstrează că ea afectează mult mai multe persoane decât ne putem imagina. De fapt, noile estimări arată că în 2019 au existat aproximativ 4,95 milioane de decese asociate rezistenței bacteriilor la antibiotice, număr care plasează această cauză pe locul al treilea ca frecvență la nivel global.
Medicamentele care distrug bacteriile se situează, fără îndoială, printre cele mai importante descoperiri ale umanității. Încă de când Alexander Fleming a inventat penicilina omenirea nu a mai trebuit să se îngrijoreze atât de mult cu privire la boli care înainte ar fi provocat decesul, iar în deceniile care au urmat acestei descoperiri antibioticele au salvat milioane de vieți, în întreaga lume.
Însă bacteriile au început să dezvolte rezistența la antibiotice mult înainte ca noi să începem să le folosim, întrucât sunt „arme biologice” cu o evoluție naturală în acest sens. Astfel, folosirea acelorași antibiotice în mod repetat le oferă bacteriilor ocazia să se adapteze mai rapid, iar asta duce la un număr mare de infecții ce nu mai răspund la tratamentul clasic cu antibiotice. Din păcate, asta se traduce și într-un număr mai mare de decese, iar specialiștii atrag atenția că în fiecare an creștere și numărul oamenilor care mor din această cauză, aceștia fiind mai mulți decât cei care ajung la deces din cauza HIV/SIDA sau a malariei, de exemplu.
Astfel, din cele 4,95 milioane de decese înregistrate la nivel global din această cauză, 1,27 milioane au fost cauzate direct de rezistența bacteriilor la antibiotice - o dificultate majoră în multe zone ale lumii, dar care afectează mai ales țările sub-dezvoltate. Așadar, calculele arată că doar infarctul și bolile cardiovasculare au cauzat mai multe decese în 2019.
Concluzia majoră este că avem o problemă foarte serioasă de sănătate, la nivel global, iar amenințarea e una care crește pe măsură ce inovația stagnează. Astfel, e nevoie ca acest subiect să fie pus pe agendă în cel mai scurt timp posibil, pentru a limita efectele din ce în ce mai grave care pot apărea.
___________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: