Corabia este aproape intactă.
Cea mai veche epavă "intactă" din lume, o navă comercială greacă datând din anul 500 î Hr., a fost descoperită pe fundul Mării Negre, a anunţat o expediţie ştiinţifică anglo-bulgară.
"N-aş fi crezut niciodată ca este posibil să regăsim intactă, la doi kilometri adâncime, o navă datând din Antichitate", a declarat profesorul Jon Adams, directorul Centrului de arheologie maritimă de la Universitatea Southampton, unul dintre liderii expediţiei.
"Această descoperire va schimba percepţia referitoare la construcţia de nave şi navigaţie din epoca antică", a precizat acesta.
Expediţia Black Sea MAP din cadrul Maritime Archaeology Project a sondat timp de trei ani adâncimile Mării Negre, pe o suprafaţă de peste 2.000 de kilometri pătraţi în largul coastei bulgare, cu ajutorul unui sonar şi unui vehicul acţionat prin telecomandă, echipat cu camere construite pentru explorarea acvatică la adâncime.
Echipa de cercetători a descoperit peste 60 de epave datând din Antichitate, perioada romană şi până în secolul al XVII-lea.
Cea mai veche dintre acestea a fost descoperită la o adâncime unde apa este lipsită de oxigen şi poate "conserva materie organică timp de mii de ani", a precizat echipa Black Sea MAP. Epava a fost datată cu carbon-14.
"Avem fragmente de epave mai vechi, dar aceasta pare cu adevărat intactă", a subliniat pentru BBC arheologul Helen Farr, participantă la proiect. "Epava este înclinată într-o parte, mai are catargul şi cârma, nu întâlneşti aşa ceva mereu".
Misiunea iniţială a expediţiei fusese destinată studiului evoluţiei nivelului mării şi scufundării regiunilor din zona Mării Negre. Descoperirea epavelor este "o consecinţă fericită" a acestor cercetări, a adăugat aceasta.
Acest "tip de navă greacă de comerţ a fost până acum văzut doar în desenele care decorau vasele antice greceşti", au subliniat oamenii de ştiinţă.
Expediţia a fost organizată de Universitatea Southampton în colaborare cu Muzeul naţional de arheologie, Academia de ştiinţe şi Centrul de arheologie sub-marină din Bulgaria.