O expediție recentă în care cercetătorii au studiat epava celebrului Titanic a scos la iveală noi detalii despre vaporul aflat la mii de metri adâncime, pe fundul Atlanticului de Nord. 

„Am depășit provocări majore din domeniul ingineriei, din zona operațională, de business, chiar și pe cele aduse de pandemie, pentru a ajunge aici și sunt mândru de această echipă și de suportul arătat de partenerii noștri”, a transmis reprezentantul companiei care a condus expediția pe epava Titanicului.

Submersibilul care a dus echipa de cercetare până pe fundul oceanului poate transporta cinci persoane, care au reușit să adune fragmente din podeaua vaporului, dar și alte rămășițe ale celei mai celebre epave din istorie.

Expediția a fost doar una dintre numeroasele care vor urma, urmând ca aceste sesiuni să fie realizate anual, pentru a înregistra rata de descompunere a vaporului, pentru a studia viața subacvatică ce se adăpostește în jurul epavei, dar și pentru a realiza o „hartă” a artefactelor regăsite pe vapor.

Astfel, cercetătorii speră să reușească să realizeze o imagine 3D a felului în care arată acum Titanicul, folosind video la calitate 4K și tehnologii laser de ultimă generație. Pentru specialiștii care vor să se alăture acestei misiuni, compania pune la bătaie câteva locuri care costă 150.000 de dolari, pentru a coborî alături de echipă „pe puntea” cunoscutei ambarcațiuni.

Totuși, călătoriile destul de frecvente către epava Titanicului au stârnit și controverse. Unii experți sunt de părere că expedițiile au dus la o degradare și mai accentuată a vaporului, care susțin că structura s-ar putea dezintegra total în următorii 40 de ani.

Mai mult, expedițiile private au colectat artefacte cu mare relevanțp arheologică, fără consultarea istoricilor. Epava beneficiază de un statut care implică o „protecție de bază” din partea ONU, însă faptul că se află în apele internaționale a dus la o legislație mult mai laxă în ceea ce o privește.

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: 

Share articol: