Pentru prima dată, oamenii de știință au dovezi privind existența unui tip diferit de gaură neagră.

Noul tip de gaură neagră, despre care se discuta până acum doar la nivel teoretic, se numește „goldilocks” - adică are o dimensiune medie, intermediară.

Din punct de vedere al masei, acestea obiecte se situează între găurile negre supermasive și cele cu masă redusă.

Mai exact, o gaură neagră de tipul „goldilocks” ia naștere atunci când o gaură neagră cu masă mai mică se transformă într-una supermasivă.

Cercetătorii cred că găurile negre de acest tip sunt des întâlnite în univers, dar observarea lor este dificilă.

Recent, oamenii de știință au reușit să observe un fenomen de acest fel, obiectul având o masă de zeci de mii de ori mai mare ca a Soarelui.

Gaura neagră observată ar putea fi una primordială, formată la scurt timp după nașterea universului, înainte de apariția primelor stele.

În timp, aceste obiecte cosmice au dat naștere la găurile negre supermasive, cum este și cea care se află în centrul galaxiei noastre, scrie The Independent.

Descoperirea i-ar putea ajuta pe astronomi să înțeleagă cum anume unele găuri negre cresc atât de mult în dimensiune într-un timp relativ scurt.
 


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus:

Share articol: