Doar 10% dintre oameni sunt stangaci.

In decursul timpului, oamenii au incercat sa inteleaga de ce unele persoane sunt stangace, adica prefera sa-si foloseasca mana stanga.

In trecut, stangacii erau persecutati si considerati malefici sau posedati. Cuvantul "sinistru" deriva de altfel dintr-o expresie care inseamna "mana stanga".

Primele teorii stiintifice, care s-au dovedit a fi gresite, explicau acest fenomen prin stresul la care a fost supusa mama in timpul sarcinii.

Ecografiile de sarcina realizate dupa anii 1980 au demonstrat ca preferinta pentru folosirea unei anunite maini apare inainte de nastere.

Chiar din saptamana a 13-a de sarcina, fetusii pot fi observati cum isi sug degetul - pot alege degetul de la mana stanga sau de la mana dreapta, detaliu care va indica preferinta lor ulterioara.

Cercetatorii au considerat mult timp ca anumite diferente genetice intre emisferele cerebrale sunt explicatia cautata.

Un studiu recent sugereaza insa o alta cauza: diferenta apare la nivelul coloanei vertebrale, nu la nivelul creierului, scrie IFL Science.

Oamenii de stiinta de la Universitatea Ruhr Bochum, alaturi de colegii lor din Africa de Sud si Olanda, au observat ca activitatea genetica din coloana vertebrala este asimetrica in timpul sarcinii si acest lucru determina daca fetusul va fi stangaci sau dreptaci.

Din momentul in care fetusul incepe sa-si miste membrele, el manifesta o preferinta clara pentru mana stanga sau mana dreapta. Acest lucru apare insa cu mult inainte ca miscarile sa fie controlate de creier.

In cadrul studiului, cercetatorii au analizat diferentele de expresie genetica din coloana vertebrala in timpul saptamanii a 12-a de sarcina.

Aceste schimbari la nivelul coloanei sunt epigenetice, adica determinate de modul in care genele au fost influentate si modificate de conditiile de mediu.

De ce sunt persoanele stangace atat de putine, comparativ cu cele dreptace? Explicatia sta tot in influenta mediului.

Pentru o mai buna cooperare, natura a favorizat nasterea oamenilor dreptaci. Nu trebuie uitat ca mult timp chiar si persoanele stangace erau obligate de societate sa invete sa-si foloseasca mana dreapta, in ciuda predispozitiei genetice. Astfel, in timp, numarul stangacilor a scazut si mai mult.

Un fenomen similar este intalnit la porumbei. Ei vad mai bine cu ochiul drept decat cu stangul, pentru ca atunci cand sunt in ou ochiul drept este mai expus spre lumina, fiind orientat spre coaja oului, care este semi-translucida.

Ochiul stang este orientat in jos, nefiind stimulat de lumina si astfel apare o asimetrie vizuala la aceste pasari.

 

Share articol: