Apa pură este o substanță care izolează perfect.

Apa găsită în natură este un mare conductor de electricitate, iar asta mai ales pentru că ea conține impurități care scindează în ioni și permit curentului electric să treacă prin ei. Apa pură, însă, devine un material conductor la presiuni extrem de mari, dincolo de abilitățile oamenilor de a le produce în laborator.

Pentru prima dată, cercetătorii au demonstrat că nu doar presiunile mari pot oferi apei pure aceste proprietăți de metal. Prin aducerea sa în contact cu un aliaj de sodiu și potasiu, pot fi adăugate particule încărcate care să transforme apa în metal. Conductivitatea astfel rezultată durează doar câteva secunde, dar este un pas semnificativ în posibilitatea de a înțelege această proprietate a apei.

„Procesul poate fi observat cu ochiul liber. Picăturile argintii de sodiu-potasiu se acoperă cu o strălucire aurie, este foarte impresionant”, au spus cercetătorii.

Sub presiuni foarte mari, aproape orice material poate, teoretic, să devină unul conductor. Ideea este aceea că atomii sunt „înghesuiți” atât de tare unii în alții, încât orbitele electronilor încep să se suprapună, iar asta le permite să înceapă să se miște. Iar metoda cea mai simplă prin care pot fi studiate aceste stări este aceea de a recurge la metalele alcaline.

Aceste substanțe oferă posibilitatea de a induce proprietăți de conductibilitate fără să fie nevoie de presiuni foarte mari. Există o singură problemă: metalele alcaline sunt foarte reactive la interacțiunea cu apa în stare lichidă, uneori chiar până la punctul la care pot produce o explozie. În acest context, o interacțiune de acest tip nu doar că a conferit apei o strălucire aurie, ci a transformat apa într-o substanță cu proprietăți de conductivitate. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: