Oamenii de stiinta de la Stanford sustin ca procedeul va putea fi folosit si pentru oameni, in scurt timp.
Oamenii de stiinta de la Universitatea Stanford sustin ca au reusit sa le stearga amintirile traumatice unor soareci, in timp ce dormeau. Studiul lor are drept scop ajutarea oamenilor care sufera de stres post-traumatic, scrie Nature.
In cazul acestei boli, tratamentul clasic presupune povestirea si repovestirea evenimentelor dureroase prin care a trecut persoana respectiva sperand ca, la un moment dat, aceasta sa depaseasca momentul si sa invete sa il accepte. Nu exista, insa, nicio garantie ca acest lucru i se intampla unui individ.
In studiul lor, oamenii de stiinta le-au indus soarecilor aceasta boala. De fiecare data cand rozatoarele erau expuse mirosului de iasomie, ele erau curentate. Apoi, jumatate din soareci au primit tratamentul conventional. In timp ce dormeau, au fost expusi mirosului de iasomie care nu era insotit si de socuri electrice. Acesti soareci, la fel ca oamenii cu stres post-traumatic, dupa vindecare. aveau tendinta de a dezvolta, din nou, simptomele afectiunii.
Celalalt grup de animale a fost testat cu o tehnica inovatoare. Cercetatorii le-au dat un medicament care bloca producerea unei proteine intr-o zona a amigdalei, o parte a creierului asociata cu amintitirile care provoaca teama. Medicamentul le-a fost dat chiar inainte sa mearga la culcare. Apoi, cercetatorii au expus animalele la mirosul de iasomie. La trezire, aceste animale nu pareau sa se mai teama de el.
Oamenii de stiinta spun ca aceasta tehnica ar putea fi folosita si in cazul oamenilor. Ei cred ca medicamentele impotriva anxietatii ar putea genera astfel de efecte si in cazul nostru.
Depinde, insa, in mainile cui cade o astfel de doctorie.