În 2020, modulul de aselenizare Chang'E-5 al Chinei a realizat primele cercetări care au avut ca subiect apa din solul lunar, dar au rămas atunci multe întrebări fără răspuns cu privire la proveniența apei.

Într-un nou articol publicat în revista Nature Communications, cercetătorii care au analizat probele de pe Pământ au oferit un răspuns cu privire la proveniența apei: chiar Luna.

Apa și hidroxilul - acesta din urmă constând dintr-un singur atom de hidrogen asociat cu un atom de oxigen, în loc de doi de hidrogen la unul de oxigen, cum este cazul apei - fuseseră găsite în eșantioane de regolit de pe Lună prelevate în cadrul programului Apollo. Chang'E-5 a detectat, de asemenea, hidroxil în probele sale de rocă și sol lunar.

Hidroxilul rezultă adesea din interacțiunea chimică a apei cu alte materiale, dar poate fi format și prin reacții chimice, iar unele teorii susțin că hidroxilul a rezultat din atomii de hidrogen purtați de vântul solar care au interacționat cu solul lunar. Chang'E-5 a prelevat eșantioane în timpul momentelor cu activitate redusă a vântului solar, pentru a ajuta la minimizarea impactului acestei surse asupra măsurătorilor sale.

Analiza publicată recent arată că, deși o treime din hidroxilul din probele Chang'E-5 provine din vântul solar, majoritatea hidroxilului a fost găsit într-un mineral comun pe Pământ și pe Lună, cunoscut sub numele de apatit. Acest lucru înseamnă că apa a jucat probabil un rol în cristalizarea magmei lunare care a format roca bazaltică de la locul de aterizare a lui Chang'E 5 - în regiunea Oceanus Procellarum, în traducere liberă „marea de furtuni".

Viitoarele misiuni lunare ale Chinei, Chang'E-6 și 7, vor continua căutarea de apă pe suprafața lunară. Este un proiect de cercetare cu implicații atât academice, cât și practice, deoarece China, la fel ca și Statele Unite, speră să trimită din nou oameni pe Lună în viitorul apropiat.

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: