Noul studiu a fost prezentat la o reuniune a organizaţiei American Physical Society.
„Dacă observăm un corp ceresc cu doar câteva zile înainte de impact, acest lucru ne limitează opţiunile, de aceea ne-am concentrat pe găsirea de corpuri cereşti când acestea se află la mare distanţă de Terra, pentru a avea la dispoziţie o perioadă cât mai mare de timp şi mai multe posibilităţi de acţiune”, a declarat Amy Mainzer, cercetător principal al NEOWISE la Laboratorul de propulsie al NASA.
Misiunea NEOWISE (Near-Earth Object Wide-field Infrared Survey Explorer) a NASA a descoperit 97 de obiecte necunoscute în sistemul nostru solar, dintre care 10 au fost caracterizate ca „obiecte potenţial periculoase”. Lansat în 2009 ca parte a telescopului WISE, NEOWISE a identificat peste 35.000 de obiecte noi în sistemul solar.
Amy Mainzer, cercetătoarea principală a misiunii de „vânare” a asteroizilor de la Laboratorul din Pasadena (California), a subliniat că este o sarcina dificilă, pe care a comparat-o cu cea a găsirii unei bucăţi de cărbune pe bolta neagră a cerului.
„Obiectele spaţiale relativ apropiate de Terra (NEO) sunt majoritatea foarte mici şi sunt foarte îndepărtate de noi în spaţiu”, a explicat ea. De asemenea, unele dintre aceste corpuri cereşti „sunt la fel de întunecate ca tonerul unei imprimante”, iar „detectarea lor pe suprafaţa întunecată a spaţiului este foarte dificilă".
În loc de a utiliza lumina vizibilă pentru a percepe obiectele, echipa lui Mainzer a profitat de o caracteristică particulară a aşa-numitelor NEO: căldura lor. Asteroizii şi planetele se încălzesc de la Soare şi strălucesc intens pe longitudinea undei termice, ceea ce le face mai uşor de detectat cu telescopul NEOWISE.
Descoperirea proprietăţilor suprafeţei corpurilor NEO a ajutat-o pe Mainzer şi pe colegii ei să-şi facă o idee despre cât de mari sunt aceste obiecte şi din ce sunt formate, pentru a pune la punct detaliile acestei strategii defensive în cazul în care un NEO ar ameninţa Terra.
De exemplu, o strategie defensivă ar fi „împingerea” unui NEO departe de traiectoria sa de impact cu Terra, deşi pentru a calcula energia necesară acestei împingeri este necesară cunoaşterea detaliilor legate de masa, altfel spus dimensiunea şi componenţa unui NEO.
Cercetătorii au propus NASA crearea unui nou telescop pentru a putea desfăşura „o activitate mult mai completă de localizare a asteroizilor şi de calculare a dimensiunilor lor” pentru a putea proteja astfel planeta noastră.
Sursa: Agerpres
Urmărește cele mai importante știri ale zilei, pe ProTv Plus: