Inteligența artificială devine din ce în ce mai evoluată, însă există un aspect la care până acum nu putea rivaliza cu oamenii: imaginația.
Pentru rețelele AI e foarte dificil, aproape imposibil, să parcurgă procesul necesar pentru a dezvolta imaginație proprie, deși pot recunoaște obiecte și chiar animale. Pentru a încerca să stimuleze capacitatea acestora de a avea imaginație, cercetătorii au găsit o nouă metodă, în așa fel încât sistemele AI să descifreze felul în care ar trebui să arate un obiect, chiar dacă nu au mai văzut anterior unul similar.
„Oamenii pot separa cunoștințele dobândite în funcție de atribute - de exemplu formă, poziție, culoare -, apoi să le recombine în așa fel încât să obțină un nou obiect. Studiul nostru are ca scop simularea acestui proces folosind rețele neurale”, au transmis cercetătorii.
Cheia pentru a ajunge la acest rezultat este extrapolarea - un traseu dificil pentru entitățile AI, din cauza felului în care ele sunt programate, în așa fel încât să identifice tipare specifice, mai degrabă decât atribute generale.
Astfel, echipa a conturat un proces de învățare care folosește o abordare similară cu aceea utilizată pentru crearea de deepfake-uri. Asta înseamnă că dacă o entitate cu inteligență artificială vede o mașină roșie și o bicicletă albastră, va putea ulterior să-și imagineze o bicicletă roșie, chiar dacă nu a vizualizat una până atunci. Pe scurt, cercetătorii numesc tehnica Group Supervised Learning.
Una dintre principalele inovații este procesarea sample-urilor în grupuri, nu individual, și construirea unor legături semantice între ele, pe parcurs. Ulterior, AI-ul poate recunoaște similaritățile și diferențele dintre blocurile de informație pe care le receptează, folosind aceste cunoștințe acumulate pentru a produce ceva complet nou.
În viitor, sistemul dezvoltat de cercetători ar putea evolua în așa fel încât entitățile dotate cu inteligență artificială să poată elimina atribute sensibile, în așa fel încât să se asigure că nu sunt rasiste sau sexiste, de exemplu.
__________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: