Med-PaLM 2 de la Google, un instrument de inteligență artificială conceput pentru a răspunde la întrebări din domeniul medical, este testat, printre altele, la spitalul de cercetare Mayo Clinic, încă din luna aprilie, au scris recent jurnaliștii The Wall Street Journal. Med-PaLM 2 este o variantă a PaLM 2, care a fost anunțat la Google I/O în luna mai a acestui an. PaLM 2 este modelul lingvistic care stă la baza Bard de la Google.

WSJ relatează că, potrivit unui e-mail intern, Google consideră că modelul său actualizat poate fi deosebit de util în țările cu „acces mai limitat la resursă medicală". Med-PaLM 2 a fost antrenat pe un set de demonstrații ale experților în domeniul medical, ceea ce, potrivit Google, îl va face mai bun la conversațiile din domeniul sănătății decât chatboții generali precum Bard, Bing și ChatGPT.

Documentul menționează, de asemenea, o cercetare pe care Google a făcut-o publică în luna mai și care arată că Med-PaLM 2 are încă unele dintre problemele de acuratețe pe care suntem deja obișnuiți să le vedem la modelele lingvistice mari. În cadrul studiului, medicii au găsit mai multe inexactități și informații irelevante în răspunsurile furnizate de Med-PaLM și Med-PalM 2 de la Google decât în cele ale medicilor umani.

Cu toate acestea, în aproape toate celelalte criterii de măsurare - faptul că au prezentat dovezi de raționament, răspunsuri susținute de context sau că nu au arătat niciun semn de înțelegere incorectă a întrebării, Med-PaLM 2 a avut performanțe aproape la fel de bune precum cele ale medicilor reali.

WSJ relatează că acei clienți care testează Med-PaLM 2 își vor putea controla datele, care vor fi criptate, iar Google nu va avea acces la ele.

Potrivit directorului principal de cercetare al Google, Greg Corrado, precizează WSJ, Med-PaLM 2 se află încă în stadii incipiente.

__________________________________________________________________________________________________

Share articol: