Atunci când astronauții se vor întoarce pe Lună, vor putea face mult mai mult decât să lase o urmă pe suprafața satelitului natural. 

O companie britanică a câștigat competiția organizată de Agenția Spațială Europeană pentru a dezvolta o tehnologie ce permite transformarea prafului și a pietrelor de pe suprafața Lunii în oxigen, eliminând compușii de aluminiu, fier, dar și alte metale în stare solidă, pe care oamenii să le poată folosi apoi pentru a construi diverse obiecte.

Dacă procesul va fi complet optimizat, acesta va deschide calea pentru exploatarea Lunii în acest scop și pentru generarea de resurse, un proces pentru care costurile de transport, în cazul în care ar fi aduse de pe Terra, s-ar dovedi imense.

„Orice iei de pe Pământ pentru a duce pe Lună reprezintă greutate suplimentară pe care nimeni nu vrea s-o transporte, așadar dacă aceste materiale ar putea fi obținute în spațiu, ar reprezenta o economie semnificativă de timp, efort și bani”, a transmis Ian Mellor, Managing Director Metalysis.

Analiza rocilor aduse de pe Lună a scos la iveală faptul că oxigenul este prezent în compoziția lor în proporție de aproximativ 45%. Cealaltă jumătate înseamnă, în mare, fier, aluminiu și silicon. Într-un studiu publicat recent, oamenii de știință de la Metalysis au arătat că ar putea extrage 95% din oxigenul găsit în roci, generând și celelalte elemente, sub formă de pudră.

Astfel, oxigenul obținut pe suprafața lunară poate fi combinat cu alte gaze pentru a produce aer respirabil, fiind și un element esențial pentru stabilirea unei baze pe Lună, în așa fel încât explorarea spațială să devină un vis mai ușor de atins.

_________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

 

Share articol: