Stelele neutronice sunt sfere aproape perfecte, datorită presiunii gravitaționale uriașe, iar descoperirea făcută de astronomi e cu atât mai bizară. 

Aceștia au găsit pe unele dintre stele indicii că există forme de relief similare munților din punct de vedere geologic, dar foarte mici, de sub un milimetru, cu o densitate extremă.

Forțele gravitaționale ale unei stele neutronice sunt de aproximativ un miliard de ori mai mari decât cele de pe Terra, fapt care comprimă fiecare atribut de la suprafață, reducându-l la dimensiuni extrem de mici, și conturând astfel o sferă aproape perfectă. Unele dintre ele au, însă, imperfecțiuni, pe care specialiștii le numesc „munți”.

„În ultimele două decenii a existat un interes major în ceea ce privește înțelegerea felului în care acești munți pot exista pe stelele neutronice”, a spus un doctorand de la Universitatea Southampton, care a realizat un model computațional pentru a studia evoluția acestor stele.

Cei mai proeminenți munți care pot apărea în acest model matematic au fost de o fracțiune de milimetru înălțime, adică de 100 de ori mai mici decât estimau inițial.

Lucrările anterioare sugerează că ar fi fost posibilă existența unor forme de relief înalte de câțiva centimetri, dar noile date dovedesc că acest lucru este imposibil, pentru că în acest caz scoarța lor ar risca să se dezintegreze.

„Aceste rezultate arată că stelele neutronice sunt, într-adevăr, obiecte sferice remarcabile. În plus, sugerează și că observarea undelor gravitaționale generate de rotația lor ar putea fi mult mai provocatoare decât credeam”, au mai spus cercetătorii.

Înțelegerea acestor ușoare variații de formă este vitală pentru ca fizicienii să poată percepe mai bine întregul Univers. Asta și pentru că stelele neutron provoacă, în procesul lor de rotație, unde gravitaționale influențate puternic de aceste imperfecțiuni. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: