Compania Kaspersky a realizat un studiu inedit, ca să afle dacă oamenii ar fi interesați să-și „upgradeze” corpul, prin implanturi cibernetice.
Viitorul ar putea fi al cyborgilor, adică al oamenilor care au acceptat să-și crească abilitățile prin implanturi de tipul celor propuse de Elon Musk și proiectul său, Neuralink.
Prin acceptarea unor implanturi la nivel cerebral, oamenii ar putea deveni mai inteligenți și ar avea o capacitate intelectuală similară cu a unui computer.
Tot prin îmbunătățiri de acest fel, poate fi crescută rezistența la efort și în fața bolilor. Desigur, dincolo de problemele de etică pe care le ridică acest subiect, există și un risc foarte evident: hackerii pot prelua controlul asupra acestor microcipuri implantate.
De aceea, cei de la Kaspersky au lansat un sondaj online, ca să vadă câți oameni ar fi dispuși să recurgă la această procedură. La sondaj au participat 14.000 de oameni din 16 state din Europa și Nordul Africii.
Concluziile sunt cât se poate de interesante: locuitorii din estul și sudul Europei sunt mai deschiși la noile tehnologii și la potențialul pe care l-ar oferi transformarea într-un cyborg.
Astfel, 81% dintre italiani ar lua în calcul un upgrade de acest fel. Pe următoarele locuri se situează Ungaria, Maroc, Spania, iar cei mai reticenți sunt britanicii și francezii.
Dintre românii care au participat la studiu, 72% se declară interesați de un upgrade cibernetic, iar principalul scop al procedurii ar fi îmbunătățirea stării de sănătate.
Doar 35% dintre cei interesați susțin că ar face acest pas pentru a-și crește capacitatea intelectuală, potrivit RomaniaJournal.
Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus: