Cum am putea construi drumuri pe Lună. Experiment
Ți-ai imaginat vreodată cum ar fi să conduci o Dacă nu, probabil că este și din cauza tuturor factorilor care pot deveni problematici - de la zgomot, la praful foarte fin, gravitația scăzută. Și, bineînțeles, lipsa unui mijloc de transport până acolo.
Dar dacă, într-o zi, oamenii chiar vor ajunge să trăiască pe suprafața lunară? Atunci s-ar putea să reușim să transformăm mediul foarte neprietenos în drumuri netede și curate, arată un nou experiment.
Sinterizarea este procesul de creare a unei mase solide din particule mici folosind presiunea sau căldura fără a lichefia materialul. Când vine vorba de planificarea unei baze de operațiuni umane pe Lună, cu cât trebuie să transportăm mai puține articole de pe Pământ, cu atât mai bine.
Dar, desigur, e mai ușor de zis decât de făcut. Ginés-Palomares și echipa sa au vrut să stabilească dacă materialele disponibile pe Lună ar putea fi folosite pentru a crea structuri din care ar putea fi construite drumuri. O lentilă, au afirmat ei, ar putea fi folosită pentru a focaliza lumina soarelui în așa fel încât să creeze un fascicul suficient de fierbinte pentru a topi praful lunar, creând plăci interconectate - ca un asfalt.
Experimentele lor au fost efectuate folosind un praf fin, gri, pudră, cunoscut sub numele de EAC-1A. Acesta simulează regolitul lunar și este un amestec de minerale în aceleași proporții pe care se găsesc pe Lună.
Oamenii de știință au folosit, de asemenea, un laser CO2 - un tip de laser în care un curent electric este descărcat prin dioxid de carbon pentru a produce un fascicul de lumină cu un diametru de 45 de milimetri. Ei au concentrat acest fascicul de lumină pe materialul EAC-1A și au trasat modele în praf pentru a topi forme specifice care s-ar putea potrivi unele lângă altele într-un model de interconectare. Au încercat diferite puteri ale laserului pentru a găsi căldura optimă pentru a produce plăci.
Și a funcționat. Cercetătorii au descoperit o putere laser în concordanță cu ceea ce ar putea fi obținut cu lumina soarelui pe Lună. Plăcile rezultate, spun ei, ar putea fi realizate pe Lună folosind praf lunar și o lentilă Fresnel cu o suprafață de 2,37 metri pătrați pentru a focaliza lumina soarelui disponibilă acolo – un echipament destul de mic, având în vedere situația.
Cercetătorii au testat, de asemenea, rezistența plăcilor, ținând cont de faptul că echipamentul lunar este probabil să fie greu. Ei au descoperit că materialul sinterizat avea o rezistență comparabilă cu betonul.
Acest lucru înseamnă că astronomii ar putea crea plăci de aproximativ 250 de milimetri pentru a construi drumuri pavate și piste de aterizare și astfel să reducă și cantitatea de praf dăunător de deasupra suprafeței lunare.
Următorul pas este să lucreze la robustețea materialului. Deși era puternic, era predispus la rupere, ceea ce ar putea avea legătură cu defecte microscopice, iar minimizarea lor ar duce la o posibilitate reală de a construi șosele pe Lună.
mașină… pe Lună?
Dar dacă, într-o zi, oamenii chiar vor ajunge să trăiască pe suprafața lunară? Atunci s-ar putea să reușim să transformăm mediul foarte neprietenos în drumuri netede și curate, arată un nou experiment.
Sinterizarea este procesul de creare a unei mase solide din particule mici folosind presiunea sau căldura fără a lichefia materialul. Când vine vorba de planificarea unei baze de operațiuni umane pe Lună, cu cât trebuie să transportăm mai puține articole de pe Pământ, cu atât mai bine.
Dar, desigur, e mai ușor de zis decât de făcut. Ginés-Palomares și echipa sa au vrut să stabilească dacă materialele disponibile pe Lună ar putea fi folosite pentru a crea structuri din care ar putea fi construite drumuri. O lentilă, au afirmat ei, ar putea fi folosită pentru a focaliza lumina soarelui în așa fel încât să creeze un fascicul suficient de fierbinte pentru a topi praful lunar, creând plăci interconectate - ca un asfalt.
Experimentele lor au fost efectuate folosind un praf fin, gri, pudră, cunoscut sub numele de EAC-1A. Acesta simulează regolitul lunar și este un amestec de minerale în aceleași proporții pe care se găsesc pe Lună.
Oamenii de știință au folosit, de asemenea, un laser CO2 - un tip de laser în care un curent electric este descărcat prin dioxid de carbon pentru a produce un fascicul de lumină cu un diametru de 45 de milimetri. Ei au concentrat acest fascicul de lumină pe materialul EAC-1A și au trasat modele în praf pentru a topi forme specifice care s-ar putea potrivi unele lângă altele într-un model de interconectare. Au încercat diferite puteri ale laserului pentru a găsi căldura optimă pentru a produce plăci.
Și a funcționat. Cercetătorii au descoperit o putere laser în concordanță cu ceea ce ar putea fi obținut cu lumina soarelui pe Lună. Plăcile rezultate, spun ei, ar putea fi realizate pe Lună folosind praf lunar și o lentilă Fresnel cu o suprafață de 2,37 metri pătrați pentru a focaliza lumina soarelui disponibilă acolo – un echipament destul de mic, având în vedere situația.
Cercetătorii au testat, de asemenea, rezistența plăcilor, ținând cont de faptul că echipamentul lunar este probabil să fie greu. Ei au descoperit că materialul sinterizat avea o rezistență comparabilă cu betonul.
Acest lucru înseamnă că astronomii ar putea crea plăci de aproximativ 250 de milimetri pentru a construi drumuri pavate și piste de aterizare și astfel să reducă și cantitatea de praf dăunător de deasupra suprafeței lunare.
Următorul pas este să lucreze la robustețea materialului. Deși era puternic, era predispus la rupere, ceea ce ar putea avea legătură cu defecte microscopice, iar minimizarea lor ar duce la o posibilitate reală de a construi șosele pe Lună.
mașină… pe Lună?