Trezoreria SUA a prezentat noua bancnota de 100 de dolari a Americii, considerata una dintre cele mai tehnologizate din lume, datorita noilor masuri de securitate.
In interiorul bancnotei a fost introdus un material albastru de securitate 3D, pe care sunt desenate mai multe clopote si imagini de "100", despre care specialistii spun ca este aproape imposibil de reprodus. La suprafata a fost asezata schita unui portret care, pusa la ultraviolete capata culoarea roz.
"Nu este un mic pas pentru securitate, ci un salt urias", a declarat Chadwick Wasilenkoff, directorul executiv de la Fortress Paper, pentru BBC.
O alta masura de securitate introdusa pe bancnota este schimbarea culorii inscriptiei "100", din coltul din dreapta jos, din cupru in verde.
De asemenea, pe hartie au fost scrise si cateva cuvinte la nivel micro, imposibil de citit fara o lupa sau un microscop.