Iisus este înfățișat în icoane și picturi celebre ca un bărbat cu ten foarte deschis la culoare și păr lung și drept. Totuși, este puțin probabil să fi arătat cu adevărat așa.

Dorind să lămurească misterul, medicul legist Richard Neave de la Universitatea din Manchester, alături de experți din Israel, a recurs la o reconstituirea, cu ajutorul unei simulări 3D.

Pentru asta, el a folosit trei cranii ale unor oameni care au trăit în Galileea acum 2.000 de ani, fiind contemporani cu Iisus. În acest fel, el a putut obține înfățișarea tipică a unui evreu din acea perioadă, scrie Live Science.

Portretul a fost generat pe baza tomografiei computerizate a craniilor, ulterior un program specializat adăugând detalii precum piele, păr și barbă, pentru realizarea completă a chipului.

Ca să poată reda cât mai corect culoarea pentru ochi, piele și păr, specialistul a analizat cu atenție desenele antice descoperite în diferite situri arheologice din Israel.

Desigur, așa cum precizează și Richard Neave, nu există o garanție că exact așa a arătat personajul istoric, dar reconstituirea este foarte apropiată de posibila lui înfățișare.
 


Urmărește emisiunile tale preferate pe ProTv Plus:

Share articol: