Chimistul Steve Pearce a folosit pentru acest parfum o rețetă specială, dezvoltată în laborator cu ajutorul experților NASA, pentru antrenarea astronauților.
Specialiștii NASA au reprodus în laborator mirosul din spațiu, ca să-i poată pregăti mai bine pe astronauții care vor pleca în misiune.
Este, practic, o parte din antrenamentul lor, deoarece mulți astronauți s-au declarat surprinși de mirosul pe care îl simțeau atunci când ieșeau în spațiu.
Spre exemplu, Tony Antonelli, un fost astronaut, mărturisește că a fost foarte uimit de mirosul pe care l-a perceput când a ieșit în prima sa misiune în afara navei spațiale.
„După zece ani de antrenamente, am fost complet uluit, deși era foarte bine pregătit nimeni nu-mi spusese cum miroase spațiul”, a declarat el pentru Daily Mail.
Folosind declarații ale astronauților care au simțit acest miros în timpul misiunilor, experții NASA, cu ajutorul chimistului Steve Pearce, au reușit să-l reproducă în laborator, încă din anul 2008.
Concret, mirosul din spațiu este o combinație stranie de ozon, metal încins, rom, friptură și zmeură, scrie CNN. Este un miros plăcut, dulce, ușor metalic, spun astronauții.
Pearce, care este și fondatorul firmei Omega Ingredients, a folosit colaborarea sa anterioară cu NASA ca să creeze acum un parfum care imită perfect acest miros.
Noul parfum a fost numit - așa cum era de așteptat - Eau de Space, iar Pearce a lansat deja o companie de strângere de fonduri prin Kickstarter.
Parfumul se vinde în sticluțe de 100 ml, iar firma se gândește foarte serios să creeze și Smell of the Moon, un parfum care să reproducă mirosul de pe Lună.
_________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: