Lumea este pe cale să sufere o transformare drastică: vom vedea orașe care își schimbă radical clima și împrumută din caracteristicile unor zone aflate la sute de kilometri depărtare.
Oamenii de știință susțin că, până în 2050, peste trei sferturi dintre orașele lumii își vor modifica sistemul climatic, iar mai mult de 20% dintre ele vor experimenta condiții fără precedent, care în societatea contemporană nu se regăsesc nicăieri.
De fapt, cercetătorii au avertizat în repetate rânduri că încălzirea globală va determina schimbări incredibile din acest punct de vedere.
Un studiu publicat acum câteva luni a sugerat că până în 2080 orașele din America de Nord vor avea o climă similară cu cea existentă acum la 800 de kilometri depărtare, mult mai caldă și mai umedă, apropiată de cea a Mexicului.
O nouă cercetare dată publicității recent duce, însă, lucrurile și mai departe. Specialiștii din Zurich și-au imaginat, pentru prima dată, cum vor arăta aceste schimbări climatice la scară globală, conturând felul în care condițiile din 520 de orașe din întreaga lume se vor transforma în doar 30 de ani, scriu jurnaliștii de la Science Alert.
Ei au utilizat datele furnizate de Organizația Națiunilor Unite, scenarii care, în general, sunt considerate optimiste. Chiar și pe baza acestor ipoteze ceva mai pozitive, transformările sunt uluitoare.
Concret, până în 2050, Londra va avea o climă precum cea a Barcelonei, Seattle va fi la fel ca San Francisco, iar Stockholm precum Budapesta. Parisul va fi noua Canberra, iar Reykjavik va ajunge, în materie de vreme, ca Wellington.
Evident, multe dintre aceste modificări implică faptul că zilele vor deveni mai umede și mai călduroase, mai ales în emisfera nordică, pe măsură ce întreaga lume se deplasează către condiții climatice subtropicale.
„În Europa, de exemplu, atât verile, cât și iernile vor deveni mai călduroase, cu temperaturi de până la 4,7 grade Celsius mai mari. Aceste mutații vor fi echivalente cu mutarea unui oraș la aproximativ 1000 de kilometric către tropice”, a explicat echipa.
Analiza a mai arătat și că 22% dintre orașele lumii vor avea, probabil, sisteme climatice nemaiîntâlnite pe Pământ până acum.
„Acest lucru înseamnă că vor exista și noi provocări politice, noi provocări de infrastructură cu care nu ne-am mai confruntat până acum. Nu suntem în niciun caz pregătiți pentru așa ceva”, au declarat specialiștii.