Dupa anuntul retragerii SUA din Acordul de la Paris, cercetatorii lanseaza un avertisment serios.
Presedintele SUA, Donald Trump, a anuntat ca Statele Unite se vor retrage din Acordul de la Paris, intelegere internationala ce prevede masuri ample, la nivel global, pentru combaterea incalzirii globale.
Decizia era oarecum asteptata, cunoscuta fiind convingerea presedintelui american ca incalzirea globala nu este reala.
Imediat, politicienii si comunitatea stiintifica au reactionat destul de dur.
Gavin Schmidt, climatolog la Goddard Institute of Space Studies din cadrul NASA, avertizeaza ca incalzirea globala este o realitate si ca aceasta problema a scapat deja de sub control.
Astfel, chiar daca emisiile de carbon ar scadea la zero maine, oamenii tot se vor confrunta cu incalzire globala, timp de sute de ani, scrie Science Alert.
Prin urmare, limita de incalzire a climei la nivel global cu doar 1,5 greade Celsius peste nivelul din epoca preindustriala, limita impusa de Acordul de la Paris, va fi cu siguranta depasita. Deja clima s-a incalzit cu 1,26 de grade Celsius peste nivelul de atunci.
Prin urmare, singurul lucru care mai poate fi facut este sa reducem cat mai mult posibil aceasta crestere a temperaturii, spune Schmidt. De aceea sunt necesare acorduri internationale, precum cel de la Paris.
Climatologul crede ca vom depasi pragul de 1,5 grade in anul 2030, iar in urmatorii 100 de ani clima se va incalzi cu 2 grade Celsius peste nivelul preindustrial.
Ce se va intampla in urmatorii ani? Vor aparea tot mai multe anomalii ale vremii, cum se intampla deja in zona arctica, unde temperatura s-a incalzit foarte mult si chiar a crescut peste pragul de inghet in anul 2016.
Astfel, ghetarii de la Polul Nord si din Groenlanda se vor topi si vor duce la cresterea nivelului marilor. Oceanele vor creste cu 60 - 90 cm pana in anul 2100 si peste 4 milioane de oameni vor trebui sa se mute din zonele afectate de inundatii.
Apa din oceane se va incalzi si va deveni mult mai acida, iar acest lucru va afecta fauna marina, in special coralii.
De asemenea, temperaturile vor deveni caniculare. In zona tropicelor, vara vor fi cu 50% mai multe zile caniculare decat acum, iar in nord numarul acestora va creste cu 10% - 20%.
Acest lucru se va intampla oricum, chiar in cazul in care vom reusi sa reducem emisiile de carbon. Daca nu vom lua masuri insa, atunci canicula va fi prezenta la tropice intreaga vara, iar in zonele temperate, printre care si Romania, vor fi cu 30% mai multe zile insuportabil de calde.
Aceasta crestere a temperaturii nu va aduce doar disconfort pentru oameni, ci va mari perioadele de seceta, dar si fenomenele meteorologice extreme, precum furtunile si incendiile de vegetatie.
Concluzia cercetatorilor este ca daca vom lua masuri, in anul 2100 planeta noastra va fi putin mai calda decat este acum. Daca nu vom lua insa masuri, clima va fi cu mult mai calda, iar acest lucru poate insemna milioane de victime.