Hobiții au dispărut în urmă cu aproximativ 50.000 de ani.
Una dintre cele mai misterioase specii umane, acum dispărute, o reprezință Hobiții. Denumiți astfel din cauza înălțimii lor foarte reduse - nu aveau mai mult de 1 metru înălțime - ei trăiau pe insula Flores din Indonezia.
Denumirea sțiințifică a speciei este Homo floresiensis, iar cercetătorii nu au prea multe informații despre ei. Au găsit doar câteva rămășițe umane și unele folosite de ei, într-o peșteră de pe insula Flores.
Pe insulă aceasta trăiau mai multe specii erau de dimensiuni foarte mici, dar și animale uriașe. Printre ciudățeniile identificare de cercetători se numără specii precum elefantul pitic, care avea dimensiunea unei vaci, dar și barza uriașă, o pasăre carnivoră.
Nimeni nu știe exact de ce au dispărut Hobiții, însă oamenii de știință cred că este vorba de mai mulți factori care s-au combinat și au dus la exterminarea speciei.
Odată cu Hobiții au dispărut de pe insulă și elefanții pitici, plus două specii de păsări carnivore, iar dragonii de Komodo au plecat. Prin urmare, ceva alarmant s-a întâmplat cu aproximativ 50.000 de ani în urmă pe insula Flores.
Cercetătorii știu că a avut loc o erupție vulcanică puternică pe insulă. Hobiții nu au dispărut atunci, dar erupția a dus la o schimbare a climei în această zonă.
Cauza principală a dispariției Hobiților o reprezintă sosirea pe insulă a unei alte specii de oameni - Homo Sapiens, strămoșii noștri.
Întâlnirea dintre cele două specii a avut loc acum aproximativ 46.000 de ani, se arată într-un studiu publicat în 2016.
Nu sunt dovezi ale unui conflict deschis între cele două specii, dar, cu toate acestea, Hobiții au dispărut din cauza oamenilor moderni.
Aceștia din urmă erau mai pricepuți la vânătoare, foloseau unele mai performante și astfel au vânat până la extincție elefanții pitici. Astfel, lanțul trofic a fost grav perturbat.
Păsările carnivore au dispărut la rândul lor, iar Hobiții au murit probabil de foame, pentru că nu mai aveau suficiente surse de hrană.