Considerați printre cei mai frumoși câini din lume, unii câței din rasa husky siberian au ochii de un albastru intens.
În primul studiu de acest fel realizat pe câini, cercetătorii au reușit să afle de ce multe exemplare din această rasă au ochi albaștri.
Analizând informațiile genetice de la 6.000 de câini din rasa husky siberian, oamenii de știință au identificat mutația care a dus la această culoare extrem de intensă și de frumoasă.
Mai exact, este vorba de duplicarea unei gene, la nivelul cromozomului 18. Duplicarea este un fenomen care duce la producerea de material genetic nou.
Această duplicare ar putea lămuri și un alt mister la care biologii nu aveau până acum o explicație: de ce ochii albaștri sunt întâlniți și la unii ciobănești australieni. (vezi foto mai jos).
La alte rase de câini, ochii albaștri apar din cauza mutației care are loc la o proteină responsabilă și de colorarea cu pete a blănii.
Acest lucru nu este însă valabil și în cazul câinilor din rasa husky. În cazul lor, culoarea albastră a ochilor este provocată de duplicarea unei gene.
Este interesant însă că unii câini au această mutație, dar nu au totuși ochi albaștri. La rasa husky, ochii pot fi albaștri, negri sau căprui. Există și exemplare care au ochi de culori diferite - fenomen numit heterocromie.
Prin urmare, genă duplicată pentru ochi albaștri se manifestă în funcție de anumiți factori. Este nevoie de o continuare a studiului, pentru a afla de ce culoarea apare doar la anumiți câini și cum ar putea crescătorii să aibă un control asupra acestui fenomen.
Studiul, publicat în revista PLOS Genetics, a fost finanțat de o companie americană care oferă teste genetice pentru câini - Embark.
Un studiu genetic de o asemenea amploare nu a mai fost făcut niciodată pe câini. Cercetările de acest fel se fac de obicei pe ADN uman, pentru a observa anumite caracteristici genetice ale unor boli.
Foto: iStock