Descoperirea este uimitoare și a surprins întreaga lume științifică. 

Oamenii de știință au descoperit recent o nouă parte a corpului, care nu a mai fost descrisă niciodată până acum: un strat profund al mușchiul masetar, ce ridică maxilarul inferior și are un rol esențial în procesul de masticație.

Manualele de anatomie modernă descriu mușchiul masetar ca având două straturi - unul în profunzime, altul superficial. „Totuși, câteva texte istorice menționează posibila existență a unui al treilea strat - cu toate că nu există un consens cu privire la poziționarea lui”, arată autorii studiului într-un nou raport. Așadar, echipa a decis să investigheze dacă mușchiul are un strat ascuns undeva, în profunzime, așa cum susțin unele scrieri din anatomia veche.

Pentru a ajunge la un rezultat, oamenii de știință au disecat mai multe cadavre într-o stare bună de conservare și au realizat și tomografii ale unor cadavre recente, comparându-le și cu investigațiile realizate pe subiecți vii. Prin aceste examinări au reușit să identifice un al treilea strat „distinct din punct de vedere anatomic” în mușchiul masetar.

„Această secțiune a mușchiului se distinge clar de celelalte două ca poziționare și funcție”, a spus Szilvia Mezey, cercetător la Universitatea din Basel, Elveția. Pe baza aranjării fibrelor musculare, acest strat ajută la stabilizarea maxilarului inferior prin facilitarea procesului de masticație, fiind, de fapt, singurul strat muscular ce poate face maxilarul să se retragă, a mai spus Mezey.

În lucrarea lor, echipa propune ca noul strat muscular să se numească „Musculus masseter pars coronidea”, iar descoperirea ar putea fi importantă în context clinic, pentru că mai multe detalii despre straturile musculare i-ar putea ajuta pe doctori să realizeze operații mai eficiente în această zona sensibilă și să trateze mai bine situațiile care țin de legăturile dintre zona maxilarului și craniu. 

__________________________________________________________________________________________________

Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro:

Share articol: