Egiptologii au descoperit șapte morminte în situl arheologic de la Saqqara, în apropiere de Cairo.
Şapte morminte, patru dintre acestea cu o vechime de peste 6.000 de ani, au fost descoperite la situl de la Saqqara, în apropiere de Cairo, de o echipă de arheologi egipteni. În interior, ei au găsit scarabei şi pisici mumificate.
Descoperirea a fost făcută ''în jurul unei zone stâncoase din vecinătatea complexului funerar de la Userkaf, în necropola (regală) de la Saqqara'', din fosta capitala Egiptului antic, a declarat ministrul Antichităţilor, Khaled el-Enany.
Trei dintre aceste morminte ''datează din vremea Noului Regat (a doua jumătate a celui de-al doilea mileniu înaintea erei noastre) şi funcţionau ca nişte necropole pentru pisici''.
Celelalte patru morminte datează din epoca Vechiului Regat (circa 4.300 de ani î.Hr), iar ''cel mai important dintre acestea îi aparţine lui Khufu-Imhat, gardianul edificiilor administrate de palatul regal. Datează de la finalul celei de-a V-a dinastii şi începutul celei de-a VI-a'', potrivit ministrului.
Situl de la Saqqara este o necropolă de mari dimensiuni, în regiunea fostului oraş antic Memphis, unde se găsesc nenumărate morminte şi unde au fost ridicate primele piramide ale faraonilor.
Secretarul general al Consiliului suprem al antichităţilor, Mostafa Waziri, a precizat că misiunea arheologică egipteană, care lucrează la sit din aprilie, a scos la lumină primii scarabei mumificaţi descoperiţi până acum în necropola de la Memphis.
Doi gândaci scarabeu mumificaţi au fost descoperiţi în interiorul unui mormânt dreptunghiular, din calcar, a mai precizat acesta.
O altă colecţie de scarabei mumificaţi a fost, de asemenea, scoasă la iveală în interiorul unui mormânt pătrat, din calcar, pe care se afla un scarabeu pictat în negru.
Au mai fost descoperite zeci de pisici mumificate, 100 de statui din lemn aurit înfăţişând pisici şi o statuie din bronz dedicată zeiţei egiptene cu cap de pisică, Bastet.
O colecţie de statui din lemn aurit reprezentând un leu, o vacă şi un şoim au fost, de asemenea, dezgropate, potrivit lui Waziri.
Sursa: Agerpres