Ruinele unui templu subacvatic au fost descoperite în orașul scufundat Heracleion, supranumit „Atlantida Egiptului”.

Metropola antică s-a scufundat în urmă cu 1.200 de ani și a fost descoperită în anul 2000, iar de atunci arheologii s-au străduit să scoată la iveală noi părți ale acestei așezări.

În cea mai recentă incursiune, scafandrii egipteni și europeni au descoperit ruinele unui templu, dar și mai multe bărci pline de comori precum monede extrem de vechi și bijuterii.

Folosind un dispozitiv sofisticat de scanare, ei au identificat noi părți ale construcției: rămășițele unui vechi templu grec, coloanele clădirii, dar și numeroase obiecte realizate din ceramică în secolele al III-lea și al IV-lea î.Hr. Monedele din bronz datează din timpul domniei Regelui Ptolemeu al II-lea (283 – 246 î. Hr.).

În plus, arheologii s-au aventurat și în zona fostului oraș Canopus, și el înghițit de ape. Acolo au găsit ruinele mai multor clădiri, monede din aur și bronz, inele și cercei.

Specialiștii cred că artefactele sunt acolo din perioada cuprinsă între domnia dinastiei Ptolemeice (305 – 30 î. Hr.) și cea a dominației Imperiului Bizantin (începând cu anul 330), informează Daily Mail.

Și corăbiile pe care le-au găsit în adâncuri au fost explorate, iar oamenii de știință au identificat ornamente, monede, bijuterii și veselă conservată integral.

Orașul Heracleion, unde a fost încoronată Cleopatra, a fost unul dintre cele mai importante centre comerciale din zona Mediteranei, înainte de scufundarea sa în golful care acum poartă numele de Abukir.

În urmă cu 12 ani, arheologul Franck Goddio investiga coasta egipteană căutând epavele navelor franceze de război care au eșuat acolo în timpul bătăliei de pe Nil, dar a descoperit, în schimb, ruinele unui oraș antic.

După îndepărtarea straturilor de nisip și noroi, scafandrii au găsit dovezile unei bogății extraordinare, aducând la suprafață mostre din ceea ce însemna viața în Heracleion, o metropolă înfloritoare din punct de vedere comercial acum mai bine de 1000 de ani.

Cercetătorii au petrecut patru ani încercând să realizeze o hartă aproximativă a orașului, cunoscut în Egipt drept Thonis. După mai bine de zece ani de excavații, aceștia au putut realiza o reproducere a felului în care își trăiau viața oamenii care locuiau în orașul antic.

Arheologii nu știu deocamdată ce a determinat scufundarea orașului, dar teoria principală se referă la faptul că sedimentele pe care a fost construit Heracleion s-au prăbușit și, în combinație cu nivelurile ridicate ale mării, au determinat colapsul întregii regiuni pe care se întindea orașul.

Sursa foto: Ministerul Antichităților Egiptene
 

Share articol: