Prima cometă care a ajuns în sistemul nostru solar dintr-o altă structură planetară similară se pare că este una dintre cele mai „pure” pe care cercetătorii au analizat-o vreodată.
Acestea sunt descoperirile unui nou studiu major care a examinat cometa 2I/Borisov, al doilea obiect interstelar zărit vreodată de oamenii de știință. Obiectul pare să nu fi trecut aproape de nicio stea, iar asta înseamnă că el reprezintă o bucată de materie pură, nealterată de aproape nicio interacțiune cosmică.
„2I/Borisov ar putea fi prima cometă cu adevărat pură pe care am observat-o vreodată”, a precizat Stefano Bagnulo, de la Armagh Observatory and Planetarium, coordonatorul studiului.
Cercetătorii au folosit deja o serie de informații pentru a înțelege mai multe despre sistemul cosmic îndepărtat din care provine cometa: „Imaginați-vă cât de norocoși suntem că o cometă dintr-un sistem aflat la ani lumină distanță pur și simplu a călătorit, din întâmplare, până la noi”, a explicat și Bin Yang, astronom la ESO, în Chile.
Obiectul cosmic are o coadă care este compusă din granule foarte mici, din apă și monoxid de carbon, care au fost alterate pe măsură ce aceasta a trecut pe lângă Soare. Aceasta a fost zărită pentru prima dată în 2019 de astronomul amator Gennady Borisov, care i-a dat și numele, și imediat experții s-au grăbit să adune cât mai multe informații, pentru a confirma că, într-adevăr, este un obiect care ne vizitează din afara sistemului nostru solar.
2I/Borisov este foarte diferită de obiectele din sistemul nostru și reprezintă o oportunitate remarcabilă pentru lumea științifică, pentru că a adus cu ea indicii incredibile referitoare la locul său de proveniență. Astronomii vor continua să cerceteze cometa, pentru a reuși să adune cât mai multe informații valoroase.
___________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: