Colonizarea planetei Marte este pusă deocamdată sub semnul întrebării, pentru că oamenii care ar ajunge acolo ar putea muri din cauza radiațiilor intense.

Soluțiile propuse inițial de specialiști pentru a proteja viitorii coloniști de pe Marte nu prea dau speranțe exploratorilor. Însă, o descoperite recentă ar putea fi varianta salvatoare.

În anul 1991, la 5 ani după dezastrul atomic de la Cernobîl, oamenii de știință au descoperit pe pereții reactorului abandonat un nou soi de ciupercă, de culoare neagră - cryptococcus neoformans.

Această ciupercă prospera acolo, deși zona era contaminată de radiații gamma și nicio formă de viață nu ar fi trebuit să reziste în zonă.

Ciuperca se hrănește însă tocmai cu aceste radiații mortale. Se înmulțește și se poate vindeca singură, dacă este nevoie.

Datorită melaninei pe care o conține, care îi conferă culoarea neagră, această ciupercă poate absorbi radiațiile dăunătoare, pe care le transformă apoi în energie.

Așa cum plantele transformă clorofila și dioxidul de carbon în oxigen și glucoză, prin fotosinteză, ciupercă poate asimila radiațiile mortale pentru a produce energie.

Acest proces este numit radiosinteză, iar descoperirea lui ar putea avea aplicații inclusiv în medicină. Spre exemplu, bolnavii care fac tratament prin radioterapie ar fi protejați de efectele secundare ale terapiei cu ajutorul acestor fungi, care absorb radiațiile.

În plus, fungii ar putea fi utilizați și pentru a produce curent electric, ca alternativă la panourile solare.

Cercetătorii s-au gândit că ar putea folosi această stranie ciupercă și pentru a-i proteja pe coloniștii de pe Marte, care ar trăi într-un mediu plin de radiații periculoase.

Pentru asta, un strat gros de peste 20 cm de fungi ar putea acoperi pereții clădirilor, ca să absoarbă radiațiile.

Doar câteva grame de fungi ar fi suficiente, pentru că aceste microorganisme cresc singure și se înmulțesc repede, hrănite de radiațiile care pe oameni i-ar ucide.

Mai mult, dacă o erupție solară ar distruge acest scut protector din fungi, el s-ar putea reface singur, în doar câteva zile.

Soiul de ciuperci descoperit la Cernobîl a fost deja testat cu succes pe Stația Spațială Internațională, unde a putut asimila radiațiile cosmice periculoase.

Sursa foto: Wikimedia Commons


Urmărește emisiune tale preferate pe ProTv Plus:

Share articol: