Gazul care se face vinovat de schimbarea climei a ajuns nivelul inregistrat in urma cu mai multe milioane de ani cand nivelul marii era cu peste 40 de metri peste cel din ziua de astazi.
Observatorul Mauna Loa din Hawaii anunta ca dioxidul de carbon a ajuns la 400 de parti dintr-un milion, nivelul fiind unul istoric si cel mai mare inregistrat de la primele masuratori care au avut loc cu jumatate de secol in urma. Conform oamenilor de stiinta, nivelul gazului ar putea duce la o cresterii temperaturii globale cu 2 sau 5 grade.
Nivelul de la inceputul lunii mai a acestui an se apropie de cel din urma cu mai multe milioane de ani in urma cand zona arctica nu era acoperita cu zapada, savana se intindea pe intregul cuprins al desertului saharian, iar oceanele aveau un nivel cu 40 de metri mai inalt decat cel din ziua de astazi. Oamenii de stiinta considera ca vor exista consecinte grave daca emisiile de carbon rezultate din arderea carbunelui, gazului si petrolului nu vor scadea.
Pe de alta parte, cresterea vitezei cu care care dioxidul de carbon ajunge in atmosfera - de 75 de ori mai mare decat inainte de era industriala - nu a afectat geologic Pamantul. Dn punct de vedere climateric, s-au inregistrat valuri de caldura extrema si inundatii dar este foarte posibila si schimbarea directiei curentilor de aer in stransa legatura cu topirea ghetarilor arctici.