În nopțile de 21-22 și 22-23 aprilie vom putea asista la un fenomen deosebit: ploaia de meteori Lyride.
În aceste două nopți vom vedea cel mai mare număr de meteori, iar dacă vom avea cer senin, priveliștea va fi cu adevărat deosebită, pentru că ne apropiem de faza de Lună Nouă, iar cerul va fi mai întunecat și vizibilitatea mai bună.
Curentul de meteori Lyride are loc în fiecare an în luna aprilie, când planeta noastră trece printr-o zonă pe unde a trecut cometa C/1861 G1 (Thatcher).
Praful rămas din coada aceste comete arde în atmosfera terestră, rezultând o „ploaie de stele”.
Cea mai veche menționare a acestui fenomen datează de acum 2.600 de ani, când a fost observat în China.
Meteorii pot fi văzuți cu ochiul liber, iar cel mai bun interval pentru observarea lor este între miezul nopții și răsărit. În medie, vom putea vedea 15-20 de meteori pe oră.
În decursul unui an au loc mai multe fenomene de acest fel. Curentul de meteori Lyride a fost denumit astfel deoarece meteorii pe care îi vedem în această perioadă par să vină dinspre steaua Vega, din constelația Lyra.