Cele doua sonde americane se vor ciocni de un munte aflat in apropiere de polul nord al Lunii
Doua mici sonde americane care orbitau in jurul Lunii de la inceputul acestui an, pentru a efectua masuratori si a cartografia scoarta lunara, si-au incheiat misiunea si se vor prabusi, in mod controlat, pe satelitul natural al Terrei, luni, au anuntat cercetatorii de la NASA, citati de AFP.
Oamenii de stiinta au calculat cu minutiozitate traiectoriile celor doua sonde pentru a evita situatia in care acestea ar putea sa cada in "situri istorice", cum sunt perimetrele in care au coborat pe Luna misiunile americane din programul Apollo. Daca sondele ar fi lasate sa se prabuseasca la intamplare, ar exista doar opt sanse dintr-un milion ca ele sa distruga unul dintre acele situri istorice.
"Cele doua sonde si-au incheiat misiunea si acum aproape ca nu mai au carburant. Deci, asa cum era prevazut de la inceput, le vom face sa se prabuseasca pe Luna, in apropiere de polul nord", a explicat, intr-o conferinta de presa, Maria Zuber, profesor de geofizica la Massachusetts Institute of Technology (MIT), coordonatoarea stiintifica a misiunii.
Cele doua sonde Grail (Gravity Recovery And Interior Laboratory), avand fiecare marimea unei masini de spalat rufe, se vor prabusi pe scoarta lunara, luni, la ora 22.28 GMT. Dupa ce isi vor fi ars ultimile ramasite de carburant, ele se vor ciocni de un munte, cu o viteza de circa 1,7 kilometri/ secunda.
Sondele, denumite "Ebb" si "Flow", vor atinge scoarta lunara la o distanta de aproximativ 20 de kilometri una de cealalta si vor exploda in urma impactului, a precizat David Lehman, directorul acestui proiect stiintific, coordonat de Jet Propulsion Laboratory pe care NASA il detine in orasul californian Pasadena.
Din pacate, sondele se vor prabusi pe partea umbrita a Lunii si nicio imagine cu prabusirea lor nu va fi disponibila. Totusi, fotografii ale siturilor, inainte si dupa impact, vor fi realizate.
"Intrucat rezervoarele lor vor fi goale si ele nu sunt sonde de mari dimensiuni, nu ne asteptam la explozii prea mari", a adaugat David Lehman, citat de agentia de presa Mediafax.
Sondele gemene au realizat numeroase fotografii si au efectuat masuratori foarte precise ale campului gravitational lunar, relevand repartitia maselor, grosimea si compozitia diferitelor invelisuri stratificate din care este alcatuita Luna, pana la nucleul ei. Sondele au aratat, totodata, ca scoarta lunara este mult mai subtire decat credeau oamenii de stiinta.