O fisura aparuta in calota glaciara din Antarctica va duce la desprinderea unui ghetar urias.
Fisura de dimensiuni uriase aparuta in calota Larsen C, care face parte din Antarctica, s-a marit tot mai mult in ultimele saptamani.
Astfel, cercetatorii de la Universitatea Swansea si Universitatea Aberystwyth din Tara Galilor, care monitorizeaza acest fenomen in cadrul Proiectului MIDAS, au observat ca fisura s-a marit cu peste 17 km in doar 6 zile, in perioada 25 mai - 31 mai.
Daca spartura va avansa inca 12 km, atunci un ghetar urias se va desprinde din calota de gheata, scrie The Independent. Ghetarul va avea peste 5.000 km patrati, iar momentul desprinderii sale este foarte aproape, avertizeaza cercetatorii.
In urma desprinderii, relieful din Antarctica se va schimba radical, deoarece acest ghetar reprezinta aproximativ 10% din cantitatea de gheata a calotei Larsen C.
Calota vecina, Lasern B, a trecut in anul 2002 printr-un fenomen similar, dezintegrandu-se in urma unor fisuri.
Singura veste buna este ca desprinderea ghetarului nu va duce la cresterea nivelului oceanului, deoarece aceasta cantitate de gheata plutea deja pe mare, doar ca intr-o forma mai compacta.
Cu toate acestea, subtierea calotei si desprinderea bucatilor mari de gheata, care ajung tot mai repede in ocean, va duce in timp si la cresterea nivelului apei.