Ne aflam in Mexic, provincia Tabasco, unde cuceritorii spanioli aveau sa descopere ritualuri de o salbaticie iesita din comun.
“…a celebrat consacrarea templului lui Huitzilopochtli din Tenochitlan…cu ocazia respectiva , in jur de 80.000 de persoane au fost macelarite intr-o singura ceremonie. “
Aveti in fata marturia, consemnata de preotii spanioli si preluata in lucrarea “Pre-columbian God-Kings and the Papal states” din 1980, de J. Milton, Robert A. Orsi si Norman Harrison. Se refera la unul dintre regii azteci care a inaugurat un templu printr-o ceremonie iesita din comun. Nu era insa ceva neobisnuit pentru acea perioada, iar sacrificiile umane nu se faceau nici in perioada mayasa, nici ulterior, in cea azteca doar de dragul sangelui. Era o practica, asa cum vom vedea putin mai tarziu, legata de sfarsitul lumii si de amanarea lui.
Ne aflam in Mexic, provincia Tabasco, unde cuceritorii spanioli aveau sa descopere ritualuri de o salbaticie iesita din comun. Citatul de mai sus se refera la un sit despre care se crede ca a fost folosit de olmeci, apoi de mayasi, iar la data colonizarii, in secolul al XVI-lea, de azteci si care poarta numele “Altarul Sacrificiului Infantil”. Ca o ironie, Tabasco este mai cunoscut acum pentru un sos special folosit la mancaruri. Putini stiu ca era locul unde populatia locala isi oferea, pana tarziu in timpul cuceririi spaniole, alesii spre sacrificiu si pentru a amana sfarsitul lumii.
Despre acest subiect vom discuta astazi dar si, partial, despre una dintre teoriile privind sfarsitul lumii. Ca sa fim bine intelesi, demersul nostru nu este acela de a anunta apocalipse sau de a sugera scenarii legate de calendarul mayas. Incercam sa prezentam un fenomen – calendarul mayas si teoriile legate de el – cat mai obiectiv cu putinta si din cat mai multe perspective, bazandu-ne pe documente si date validate stiintific, tocmai pentru o cat mai buna intelegere a lui.
Inainte de a vorbi despre teoriile privind sfarsitul lumii trebuie sa aruncam un ochi asupra conceptiei mayasilor si a inaintasilor lor despre sfarsitul lumii. Se presupune ca pe vremea aztecilor, deja, semnificatia calendarului mayas fusese uitata, sacrificiile continuand in speranta ca zeii vor cruta Pamantul. Este singura explicatie posibila in conditiile in care vorbim despre o civilizatie care cunostea miscarile planetelor si alcatuise cel mai corect (permitem un superlativ in aceste conditii) calendar cunoscut de umanitate. Sa ne intoarcem insa la amanarea sfarsitului lumii in civilizatia pre-columbiana in care include olmecii, mayasii, aztecii si “copiii soarelui” incasii.
Uriasele sit-uri mayase au un punct special. Pe langa piramidele construite si aliniate in functie de anumite stele, cum sunt cele de la Teotihuacan, mayasii, potrivit istoriei oficiale, aveau un teren de sport. Regasim unul dintre ele la Chichen Itza. Doua echipe jucau un fel de baschet cu mentiunea ca, sa-I spunem “cosul” era lipit de un zid (vezi foto), iar cele doua echipe erau obligate, pentru a castiga, sa inscrie cat mai multe goluri prin acel “cos”. Capitanul echipei pierzatoare era sacrificat. Dar nu era singura practica pentru amanarea sfarsitului lumii. Ne aflam, asadar, la Chichen Itza, in nordul peninsulei Yucatan, Mexic si ne intalnim cu un zeu ciudat din mitologia mayasa – Kukulkan – Sarpele cu pene. La Chichen Itza gasim un templu dedicat acestui zeu, cu patru scari, fiecare avand 91 de trepte si care, impreuna cu platforma din varf, formeaza 365 – zilele calendarului solar.
Despre ciudatenia acestor constructii care isi semnalizeaza prin dimensiuni pozitia pe Pamant nu fata de meridianul 0, ci fata de meridianul care traverseaza Marea Piramida din Giza, vom vorbi intr-un articol separat. Ei bine, la Chichen Itza, orientarea templului lui Kukuklan avea orientarea stabilita in asa fel incat la echinoctiile de toamna si primavara, soarele dadea nastere unor umbre care creau iluzia unui sarpe unduind dinspre scara de nord (vezi foto). Aici gasim Templul Razboinicilor. Si tot aici gasim un idol pregatit pentru a devora inimi si, multumit, sa amane sfarsitul lumii. Un soi de farfurie este asezata aproape de el. Acolo erau depuse inimile victimelor. Numele acestui idol este Chacmool.
Vom reda, acum, o relatare a unui preot spaniol care a asistat la o astfel de ceremonie din secolul al XVI-lea : “ Pe cel caruia urmau sa-I smulga inima, il conduceau cu mare pompa…si-l asezau pe piatra de sacrificiu. Patru dintre ei (preoti, n.n) ii tineau mainile si picioarele departate. Apoi venea calaul, cu un cutit de obsidian in mana, si cu mare indemanare facea o incizie intre coastele din partea stanga (…) , dupa care isi vara mana brusc si ii smulgea inima inca palpitanda si o depunea in farfurie.” (Diego de Landa – Yucatan, before and after the conquest, traducere de Wiliam Gates, Merida, Mexic, 1990.).
Credinta mayasa, mostenita de la olmeci si lasata mostenire aztecilor era ca, mai devreme sau mai tarziu, lumea se va sfarsi. Prin sacrificii umane, insa, acest sfarsit, credeau ei, se poate amana. De ce le era insa teama mayasilor? Se presupune ca in perioada de glorie a civilizatiei mayase, intre 200 si 900 d.Hr, conditiile meteo si cutremurele devastatoare din zona pareau sa le anunte ca ceva teribil se va intampla, asa cum se intamplase cu mult timp in urma, o perioada in care zdrobita de cataclisme, omenirea, sau macar parte a ei, in actuala America Centrala, va fi avut parte de ajutorul unor zei pentru a-si reveni. In cinstea lor vor fi ridicat piramidele si constructiile de la Teotihuacan, Chichen Itza, Tiahuanacu sau Puma Punku. Vorbim, teoretic, despre anul 3014 i.Hr, data la care incepe unul dintre calendarele mayase. Nu amintim, despre desenele bizare de la Nazca pe care civilizatia noastra le-a vazut abia dupa ce a invatat sa zboare.
Una dintre teoriile legate de sfarsitul lumii, asa-zis prezis de mayasi se refera la un cataclism. Cu siguranta, multi dintre noi au vazut filmul “2012”, au auzit de Hapgood si teoria portocalei a carei coaja se poate roti in anumite conditii asa cum si scoarta Pamantului se poate roti si poate inversa polii planetei, ceea ce ar duce la un dezastru comparabil cu potopul lui Noe. Despre aceasta teorie vom discuta in articolul urmator – episodul 5 - din seria noastra Enigma mayasa.
Asa cum spuneam si in primul nostru episod legat de problema mayasa, provocarea pentru cercetatori nu va fi sa explice de ce nu a venit sfarsitul lumii, ci de ce aveau mayasii o tehnologie atat de avansata incat sa cunoasca miscarile planetelor din sistemul nostru solar, cum au reusit sa faca acel calendar si de ce. Concluzia articolului de astazi este ca mayasii, ca si aztecii mai tarziu, practicau barbare sacrificii umane pentru a multumi zeii si a amana sfarsitul lumii. De ce se temeau, vom vedea.
Un articol de Lucian Cambesteanu