Oamenii de stiinta de la NASA mai vor sa faca analize suplimentare, ca sa poata confirma descoperirea.
Roverul Curiosity, trimis de NASA sa exploreze Planeta Marte, ar fi descoperit acolo compusi organici simpli. Aceste substante joaca un rol cheie in procesele biologice de pe Pamant.
Oamenii de stiinta sustin ca trebuie sa mai faca unele teste pentru a fi siguri de aceasta descoperire. Vor sa stie clar ca substantele organice respective provin de pe Marte si nu au fost duse acolo chiar de robotul trimis de NASA, cu alte cuvinte, vor sa afle daca nu cumva probele respective ar fi contaminate.
O astfel de informatie, daca se confirma, nu inseamna neaparat ca pe Marte avem extraterestri. Insa ne indreptateste sa speculam ca in Univers pot exista forme de viata construite dupa aceeasi structura dupa care suntem construiti si noi.
Substanta despre care cercetatorii spun ca ar fi putut fi descoperita de Curiosity pe Marte este perclorat, sare a acidului percloric (HClO4). Au existat, de asemenea, si urme de compusi pe baza de clor si de metan, compusi care contin carbon, scrie cnet.com.
Cercetatorii NASA spun acum ca e nevoie sa faca mai multe teste pentru a se asigura ca mostrele respective de sol nu au fost cumva aduse de roverul Curiosity de pe Pamant, contaminarea fiind una dintre cele mai dificile probleme ale explorarii spatiului.
Chiar daca toate indicile le spun oamenilor de stiinta ca SAM (Sample Analysis at Mars), minilaboratorul cu care este echipat Curiosity, ar fi detectat intr-adevar compusi organici in solul martian, "in primul rand trebuie sa demonstram ca ei sunt cu adevarat de pe Marte", a declarat cercetatorul John Grotzinger.
"Abia apoi ne putem pune intrebarea daca acestia reprezinta efectul caderii unor obiecte cosmice cu o compozitie organica, ce au ajuns pe suprafata planetei", mai spune el. Doar ulterior cercetatorii pot sa isi puna problema daca descoperirea de acum reprezinta material biologic sau nu. "Dar asta-i undeva departe pentru noi", mai spune Grotzinger.