Oamenii de știință au observat un metal care se repară singur, lucru nemaiîntâlnit până acum. Dacă acest proces poate fi înțeles și controlat pe deplin, am putea fi la începutul unei noi ere a ingineriei.

O echipă de la Sandia National Laboratories și Texas A&M University a testat rezistența metalului, folosind o tehnică specializată pentru a trage de capetele metalului de 200 de ori pe secundă. Apoi au observat „autovindecarea” la scări foarte mici, într-o bucată de platină cu grosimea de 40 de nanometri suspendată în vid.

Crăpăturile cauzate de tipul de tensiune descris mai sus sunt cunoscute sub numele de deteriorare prin stres și mișcare repetată care provoacă rupturi microscopice, cauzând în cele din urmă ruperea mașinilor sau a structurilor. În mod uimitor, după aproximativ 40 de minute de observație, fisura din platină a început să se repare, înainte de a se extinde din nou într-o direcție diferită.

„A fost absolut uimitor să observăm acest lucru în timp real", a declarat cercetătorul Brad Boyce de la Sandia National Laboratories. „Cu siguranță nu ne așteptam la asta".

„Ceea ce am confirmat este că metalele au propria lor capacitate intrinsecă, naturală, de a se repara singure, cel puțin în cazul deteriorării la scară nanometrică."

Condițiile în care a fost făcută constatarea sunt unele extrem de precise și nu știm încă exact cum se întâmplă acest lucru sau cum putem să-l folosim. Cu toate acestea, dacă ne gândim la costurile și la efortul necesar pentru a repara orice - de la poduri la motoare și până la telefoane - metalele care au capacitatea de a se repara singure ar aduce uimitor de multe beneficii.

Și, deși observația este fără precedent, nu este în totalitate neașteptată. În 2013, Michael Demkowicz, cercetător în domeniul materialelor de la Texas A&M University, a lucrat la un studiu care prevedea că acest tip de „autovindecare” la nivel nanometric s-a putea întâmpla, determinată fiind de micile particule cristaline din interiorul metalelor care își schimbă în mod esențial limitele ca răspuns la stres.

Faptul că procesul automat de reparare s-a petrecut la temperatura camerei este un alt aspect promițător al cercetării. De obicei, metalul are nevoie de multă căldură pentru a-și schimba forma, dar experimentul a fost realizat în vid. Rămâne de văzut dacă același proces se va desfășura și în cazul metalelor convenționale într-un mediu obișnuit.

___________________________________________________________________________________________________