Crabul-robot a fost creat de cercetatorii sud-coreeni si chiar testat in apele Marii Galbene.
Poate ca spatiul este ultima frontiera, dar sunt destule teritorii neexplorate si in adancuri. In ajutorul celor care vor sa stie mai mult despre ce se afla sub nivelul marii au sarit cei de la institute of Ocean Science and Technology din Coreea de Sud.
Acestia au creat Crabster CR200, un robot care se foloseste de "tehnica" de deplasare a unui crab de mare. Dispozitivul cantareste 635 de kilograme si foloseste un mecanism complex pentru a se deplasa asa cum o fac vietatile marine cu mai multe picioare.
"Crabul" este dotat cu 11 camere de luat vederi, dintre care una dotata cu sonar pentru ca acesta sa "Vada" in ape tulburi, in timp ce alta poate filma HD pentru a se "concentra" pe anumite subiecte. Sonarul poate ajuta la crearea hartilor 3D, in timp ce deplasarea robotului se face cu picioare de aluminiu care ajuta ca acesta sa mearga pe fundul marii cu mai mult de 1 kilometru pe ora.