Telescopul Hubble tocmai a descoperit o galaxie care se ascundea chiar sub ochii oamenilor de știință de multă vreme. 

Folosind imagini realizate de telescopul Hubble pentru a urmări stele îndepărtate, oamenii de știință au avut parte de o surpriză.

Ei au descoperit la 30 de milioane de ani-lumină distanță de Terra o galaxie pe care până acum nu reușiseră să o observe, potrivit unui material publicat în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society.

Galaxia a fost descoperită în momentul în care astronomii urmăreau un cluster de stele denumit NGC 6752.

”Ultima descoperire, denumită Bedin 1, este o galaxie de dimensiuni modeste, de numai 3000 de ani-lumină în diametru, cât o mică bucată din Caleea Lactee. Nu numai că este mică, însă activitatea ei este redusă, motiv pentru care astronomii consideră că intră în categoria galaxiilor pitice”, notează site-ul oficial Hubble.

Investigațiile ulterioare au oferit informații suplimentare. Galaxia are proximativ 13 miliarde de ani vechime, ceea ce înseamnă că este aproape la fel de veche precum Calea Lactee, fapt care o face extrem de specială.

Astronomii o consideră „o fosilă veche, din anii timpurii ai Universului”.


Rămâi conectat cu cele mai importante știri, pe ProTv Plus:


Share articol: