O genă misterioasă descoperită în corpul uman care joacă un rol fundamental în procesul biologic de îmbătrânire a fost identificată de oamenii de știință, iar descoperirea deschide calea către tratamente inovatoare și, în final, către vindecarea bolilor cauzate de îmbătrânire.
Studierea acestei gene ar putea conduce la reducerea sau chiar inversarea procesului de îmbătrânire biologică, potrivit oamenilor de științe de la Universitatea Wisconsin-Madison, care au coordonat studiul. Acesta se fundamentează pe cercetări anterioare care s-au concentrat pe reprogramare celulară și care au dorit să inverseze procesul biologic al îmbătrânirii cu ajutorul rejuvenării celulelor stem.
„Deși suntem de acord cu descoperirile anterioare în ceea ce privește întinerirea prin reprogramare celulară, studiul nostru merge mai departe de-atât și oferă informații valoroase referitoare la felul în care celulele reprogramate sunt ajustate la nivel molecular pentru a ameliora semnele de îmbătrânire”, a transmis Wan-Ju Li, coordonatorul cercetării și membru în departamentul de Inginerie Biomedicală al Universității. „Și mai important, poate, am putut identifica semnalele spcifice ce construiesc mecanismul care este responsabil de activitatea celulară relaționată cu procesul de îmbătrânire”, a mai spus el.
Studiul a fost publicat inițial în jurnalul științific „Stem Cells”, iar redactorul-șef al publicației, Jan Nolta, a catalogat cercetarea ca pe „o realizare extrem de importantă”.
Aceasta descrie felul în care cercetătorii au analizat celulele stem din lichidul sinovial care se găsește în zona încheieturilor genunchilor și coatelor. Ulterior, acestea au fost reprogramate pentru a se comporta ca niște celule stem pluripotente, înainte de a le aduce din nou la stadiul inițial. Rezultatul a fost obținerea unor celule întinerite, care au fost analizate ulterior pentru a detecta diferențele în amprenta lor genetică.
„Am descoperit că activitățile relaționate cu procesul de îmbătrânire au fost mult mai reduse, lucru care indică inversarea îmbătrânirii celulelor”, se arată în studiu.
Doctorul Li a explicat și că detaliile s-ar putea dovedi esențiale pentru dezvoltarea unor noi terapii farmaceutice necesare pentru tratarea osteoporozei sau a cartilagiilor degenerative. Studiul oferă speranță și în ceea ce privește tratamentul pentru Parkinson și pentru bolile de inimă, deși vor fi necesare investigații mai amănunțite pentru a înțelege complet implicațiile.
_________________________________________________________________________________________________
Urmăriți emisiunile preferate pe protvplus.ro: